Studii

Studille pentru pian solo de Frederic Chopin reprezinta baza unui sistem tehnic revolutionar si radical pentru vremea in care au aparut. Ele constituie unele dintre cele mai provocatoare si expresive piese ale repertoriului pianistic, motiv pentru care sunt interpretate des chiar in recitaluri. Cele 12 studii op.

10 din aceasta serie au fost scrise cand Chopin avea intre 19 si 23 de ani. In ciuda varstei, sunt realizate cu seriozitate, punandu-i la incercare chiar si pe profesionisti. Studiul op.

10, nr. 1 in do major este compus in 1829 si publicat in 1833 in Franta, Germania si Anglia, ftind primul din ciclul de Studii op. 10.

Prezinta un discurs muzical bogat, bazat pe arpegii la mana dreapta. Studiul op. 10, nr.

2 in la minor este un studiu de factura tehnica. A fost compus in 1829 si publicat in 1833 in Franta, Germania si Anglia. Acest studiu este un exercitiu pentru dezvoltarea independentei degetelor de la mana dreapta prin interpretarea rapida de game cromatice cu degetele trei, patru si cinci de la mana dreapta, in timp ce cu celelalte degete de la mana dreapta si cu mana stanga se realizeaza un acompaniament in acorduri.

Muzicologul Hugo Leichtentritt (1874-1951)l-a numit moto petpetuo. Studiul op. 10, nr.

3 in mi major pentru pian solo a fost compus in 1832 si publicat in 1833. Este un studiu lent, cantabil, cu pasaje polifonice si legato. Insusi Chopin spunea ca are cea mai frumoasa melodie, devenind cunoscut prin numeroase aranjamente.

Studiul op. 10, nr. 4 in do diez minor a fost compus in 1830 si publicat in 1833.

Este un studiu in miscare rapida, cu o linie melodica plina de impetuozitate intonata alternativ de cele doua maini. Ca majoritatea studiilor de Chopin, aceasta este in forma A-B-A, desi sectiunea mediana - B - nu este contrastanta si independenta ca intr-un trio. Intreaga piesa este alcatuita pe succesiunea rapida de saisprezecimi care debuteaza cu un accent sforzando, desfasoara un crescendo si se incheie rapid intr-un climax in fortissimo.

Studiul op. 10, nr. 5 in sol bemol major este caracterizat printr-o figuratie de triolete cantata la mana dreapta exclusiv pe clapele negre.

Aceasta stralucita figuratie melodica este acompaniata de arpegii staccato si octave la mana stanga. Studiul op. 10, nr.

6 in mi bemol minor este un studiu publicat in 1833. Scriitura in tempo andante, in sase optimi si con molto espressione solicita o interpretare mai cursiva decat alte studii similare. Aici accentul se pune pe expresivitate si pe structura melodica cromatica, precum si pe textura polifonica.

Studiul op. 10, nr. 7 in do major este un studiu tehnic pentru pian solo.

Tempo-ul vivace confera o interpretare rapida. Studiul op. 10, nr.

8 in fa major este un studiu tehnic care apare ca o continuare la studiul nr. 7, fiind, in acelasi timp, si o lucrare de factura contrapunctica. Studiul urmareste sporirea agilitatii mainii drepte, fiind extrem de rapid.

Studiul se incheie cu arpegii in fortissomo. Studiul op. 10, nr.

9 In fa minor, compus in 1829, este cunoscut ca un studiu usor pentru mana stanga, urmarind flexibilitatea incheieturii si a degetelor. (...)