Studii pentru vioară

Cu mentiunea opus 3 s-au publicat la Paris, in 1786, de editorul Sieber, cele 36 Studii sau Capricii pentru vioara. Acestea constituie, alaturi de Studiile de Kreutzer si Capriciile de Rode, trilogia clasica care constituie baza didacticii violonisticii moderne. Importanta care s-a dat acestei lucrari de catre contemporani se vede si din faptul ca Louis Spohr, adaugand o a doua vioara, a tiparit o editie reprezentand un adaos la metoda sa.

Aceste studii, prin valoarea continutului muzical si varietatea problematicii instrumentale, au constituit un model de urmat in componistica pentru didactica viorii. Din cele 36 Studii sau Capricii, studiile, cu valori egale au putut fi mai usor luate drept exemplu in construirea studiilor de vioara decat cele care, avand o larga inspiratie melodica si purtand adanc amprenta deosebitului talent al autorului, nu au putui fi imitate. Astfel, literatura didacticii violonistice nu s-a putut imbogati deopotriva si cu studii cu substanta melodica emotionala.

Aceasta penurie este cu atat mai adanc resimtita deoarece prin acest material muzical de expresie se poate urmari dezvoltarea specificului de fond al viorii: cintatul expresiv. Tinand seama ca aceste Studii sau Capricii de. Fiorillo contin o substanta autentic muzicala, unele avand desfasurari melodice de larga inspiratie axate pe posibilitatile de cantabilitate ale viorii, trebuie sa se acorde acestui caiet o atentie deosebita.

O rationala folosire a lui poate determina o dezvoltare a inteligentei muzicale, a gustului muzical si a simtului de echilibru artistic pe langa imbogatirea mijloacelor tehnice. Prin aceste studii se va putea ajunge la o intelegere mai evoluata a discursului muzical, se va putea insusi o tehnica a expresiei pusa in slujba unei corecte frazari printr-o sensibila nuantare. Ignazio Fiorillo, tat?l lui Federigo, s-a n?scut pe 11 Mai 1715, la Neapole, unde a urmat studiile muzicale la „Conservatorio di Santa Maria di Loretto".

Elev al celebrilor mae?tri Francesco Durante ?i Leonardo Leo. A scris oratorii, motete ?i opere (Diana ?i Endimion, Artaxerxe, Nitteti, Andromeda), operele lui fiind jucate la Vene?ia ?i Milano. Stilul lui Ignazio Fiorillo este simplu, natural ?i bogat în melodie, îns?, dup?

unii biografi, lipsit de originalitate, fiind influen?at de Hasse. Dup? instalarea familiei Fiorillo la Braunschweig, se na?te Federigo, în 1753.

Studiaz? mandolina ob?inând o virtuozitate cu totul neobi?nuit? la acest instrument, cu care ?i debuteaz?.

Incepând studiul viorii, „câ?iva ani de munc? l-au f?cut în stare de a se plasa la rangul celor mai distin?i violoni?ti ai timpului" , de unde se deduce u?or atât capacitatea de munc? ?i de asimilare a lui Federigo Fiorillo, cât ?i prodigiosul lui talent instrumental.

C?l?torind mult, s-a remarcat ca virtuoz al mandolinei ?i al viorii la Riga, Petersburg, Paris, Londra precum ?i în Polonia. În 1783 este numit director muzical al teatrului din Riga, post pe care îl ocup? doi ani.

Mai târziu îl g?sim la Paris unde lucr?rile lui se tip?resc ?i sunt apreciate de public. Federigo Fiorillo ia parte cu deosebit succes la „Concertele spirituale". În 1788, p?r?se?te Parisul stabilindu-se la Londra, unde face parte ca violist în renumitul cvartet Salomon, pentru care Haydn a scris ultimele lui cvartete.

Ultima 1ui apari?ie public? este în 1794 cu un Concert de viol?. În 1815 se mut?

in Amsterdam. Activitatea lui componistic? este bogat?

?i cuprinde în majoritate muzica instrumental?: Concerte pentru vioar?, numeroase lucr?ri pentru dou? viori, dou? violoncele, triouri pentru dou?

viori ?i bas, sonate pentru vioar? ?i pian, vioar? ?i viol?, pentru pian la patru mîini, cvartete, cvintete, simfonii, etc.