Splendoarea ascunsa

Aceasta carte contine discursurile tinute de Osho in martie 1987 deci cu aproximativ 3 ani inainte de trecerea in nefiinta a autorului. Este normal ca aceasta carte sa fie incarcata de adevaruri pure. Cartea este un pelerinaj in cautarea a ceea ce adesea, fiecare dintre noi, am simtit in anumite momente ale vietii ca ne lipseste, pentru a fi completi.

Este vorba de ceea ce Oho numeste „Spendoarea ascunsa” In acest volum Osho, prin raspunsurile iluminatoare la intrebari pertinente si autentice, ne indeamna sa ne desfasuram intreaga viata si cautare spirituala cu inocenta copilareasca, cu curaj, cu bucurie si umor...stari de a fi pe care Osho le descrie ca fiind "splendoarea ascunsa" din fiecare. Osho este un nonconformist declarat. Viata sa s-a desfasurat pur, ca a unui copil, fara vreun crez special, fara a urma vreo doctrina.

A dus o viata ca o flacara luminoasa; nu s-a conformat nici unei "valori" declarate de societate si nici unei religii uscate si perimate. Nu i-a fost frica de consecinte si si-a trait viata fara teama de pericole, scufundandu-se adanc in rauri periculoase ca si in cele mai intunecate abisuri. Acum si aici el ne indeamna si pe noi sa intram in Necunoscut, sa ne descoperim frumusetea interioara si sa ne traim viata pe "muchie de cutit, la potentialul nostru maxim.

In „Splendoarea ascunsa” intrezarim un Osho care ii poate surprinde, intrucatva, pe unii dintre noi: vulnerabil intr-un fel omenesc, dezamagit de cei spre care si-a revarsat iubirea fara rezerve de-a lungul anilor, tradat in optimismul lui de superficialitatea acestei lumi si de ratacirile constante ale oamenilor. Un Osho care marturiseste, intr-unul dintre discursurile reunite in aceasta carte: „Unul dintre cele mai semnificative lucruri pe care le-am invatat e sa nu ma intristez cand tradati, sa nu ma simt mahnit atunci cand o luati pe drumuri gresite – de fapt, nici macar sa nu ma astept de la voi sa va incredeti in mine. (...) Iisus a fost tradat doar o data, de catre un discipol.

Eu am fost tradat continuu de-a lungul multor ani, aproape atator ani cati a trait Iisus pe pamant – treizeci si trei de ani. Atatia oameni in care am avut incredere totala m-au tradat cu atata usurinta. A existat o vreme cand erau gata sa moara pentru mine si apoi un lucru marunt...

daca nu le-am implinit asteptarile, pe care nu m-am invoit niciodata sa le implinesc, iubirea lor s-a transfomat intr-o mare ura. Acelasi om care era gata sa moara pentru mine e gata sa ma omoare.” Cu mai putin de trei ani inainte sa-si paraseasca trupul, fragilul Osho din paginile cartii de fata dezvaluie, delicat si pentru cateva clipe numai, rani pe care le poarta in suflet. Rani altminteri nu usor de ghicit, fiindca jovialitatea lui binecunoscuta si insistentele lui, de-a lungul anilor, ca suferinta e un sentiment complet strain de el ne-au creat, poate, o imagine a unui iluminat invulnerabil.

Insa ne spune el acum: „Faptul de a fi fost in compania voastra de-a lungul acestor trei decenii nu a insemnat o invatare, ci doar o descoperire – am descoperit ca nu exista niciun om in lume care sa fie atat de lucid incat sa-l poti macar numi prieten, atat de lucid incat sa-l poti macar numi iubit. Aceasta n-a fost o invatare, ci e pur si simplu o descoperire pas cu pas, pe masura ce am ajuns sa cunosc fiintele omenesti.” Totusi, ca un veritabil maestru spiritual, isi continua pana la capat misiunea pe care si-a asumat-o. Raspunde, cum a facut-o mereu, intrebarilor mai mult sau mai putin semnificative ale cautatorilor spirituali, vine in intampinarea nevoilor lor, ii tine de mana pe drumul necunoscut si imprevizibil al cautarii de sine: „Am sa fac mai departe tot ceea ce simt ca e necesar pentru cresterea constiintei voastre.

(...) Poate ca sunt sanse sa fie salvati cativa oameni – si pentru ei continui sa construiesc o Arca a lui Noe, stiind cat se poate de bine ca e posibil ca atunci cand Arca lui Noe va fi gata, sa nu mai fi ramas nimeni care sa poata fi salvat. Se poate ca fiecare sa fi plecat pe drumul sau.”