Splendidul mistret

Peter Demeny scrie un poem in proza invaluit intr-o atmosfera de basm, o confesiune in fraze-fluviu infuzata cu pasiune si strabatuta de luciditate. Katerina este domnita si, uneori, pasare. In decorul crenelat al castelului parintesc – doar sugestie a unei vechi oranduiri feudale –, tatal-margraf, mama si curtenii arata cruzimea si ingustimea de minte pe care oamenii le-au avut dintotdeauna.

Dar Katerina cauta o stare de gratie, iar setea ei de implinire pare sa se astampere numai cand gusta din exuberanta guvernantei Odile si din imbratisarile unor iubiri profunde, insa ravasitoare. Intre Cerdacul Soarelui, taramul celei mai intense fericiri, si Casa del Pasado, unde numai dara de regret a mai ramas din voluptatea traita candva, se ingana tipatul si soapta unei femei debordand de pasiune, lumina si sfasiere. In naratiunea ei fluida, cu textura de vis, de vraja, de poem si de amintire, se intrepatrund stari si intamplari de pretutindeni si de nicaieri, ale oricui sau poate ale nimanui.