Spioana

Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) s-a nascut in localitatea Razboieni, Neamt. Dupa studii de filosofie – iar mai apoi de teologie – la universitatile din Bucuresti si Heidelberg, alegand calea exilului, in 1948, se stabileste in Franta, unde va publica rasunatorul sau roman Ora 25, considerat, alaturi de Minunata lume noua de Aldous Huxley, Procesul lui Franz Kafka ori 1984 de George Orwell, una dintre cartile de prima marime ale secolului al XX-lea, fiind tradus, inca de la aparitie, in zeci de limbi. Dintre toate cartile scrise de C.V.

Gheorghiu, dupa hirotonia sa in 1963 ca preot al Bisericii Ortodoxe Romane din Paris, "Spioana" ramane – in viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor roman. Fresca a unor realitati romanesti deloc indepartate de zilele noastre, Spioana e cartea in care Gheorghiu isi asuma atat rolul de narator obiectiv, cat si de personaj atipic al cartii, cunoscator al unor adevaruri exprimate raspicat in lumina Adevarului absolut… Fragment din volum "Spioana" de Constantin Virgil Gheorghiu: „Max Hublot e iritat. A-l intreba daca stie numele nevestei sale si daca ea avea un act de identitate i se pare atat de nelalocul sau, de stupid, ca si cum ar fi fost intrebat daca locuinta lui are tavan, pereti si usi...

Sunt lucruri care fac parte din intreg. — M-am exprimat gresit, va rog sa ma iertati, spuse comandantul Dumonde. Intr-adevar, doamna Hublot are toate actele necesare.

Le-am studiat eu insumi, cu lupa. Sunt acte de identitate autentice, asa cum are toata lumea. Au fost verificate de Prefectura Politiei, de Ministerul Afacerilor Externe, de Ministerul de Interne.

Au fost recunoscute ca fiind autentice chiar de Ambasada Romaniei la Paris... As vrea sa intreb altceva... — Intrebati-ma, comandante!

Intrebati-mal Insa nu-mi mai puneti intrebari suprarealiste. N-ati venit, cu siguranta, la mine ca sa ma intrebati cum se numeste sotia mea. Care este, de fapt, scopul vizitei?

— E chiar cel pe care l-ati mentionat, domnule profesor. Sunt la dumneavoastra pentru a va intreba daca sunteti sigur in privinta numelui si prenumelui sotiei dumneavoastra... — Nimic altceva?

— Absolut nimic, spuse comandantul Dumonde. — Glumiti, nu-i asa? Ori nu sunteti ofiter al serviciilor de contraspionaj?

Comandantul Dumonde scoase legitimatia. Max Hublot se uita cu atentie. — E in regula.

Dar ar putea fi o legitimatie falsa. Nu stiu ce sa zic. — Va multumesc, domnule profesor!

spuse ofiterul. — De ce sa-mi multumiti? — Ati spus tocmai ceea ce voiam sa spun eu: un act de identitate poate fi la fel de bine autentic ori fals.

Dupa un an de cercetari — declansate in urma a nenumarate denunturi —, serviciile noastre au ajuns la concluzia ca actele doamnei Hublot, sotia dumneavoastra, sunt false. Toate. — Mergeti putin cam departe, comandante.

Cred ca ar fi mai bine sa anunt comisariatul de politie pentru a verifica autenticitatea propriului dumneavoastra act de identitate, inainte de a va ocupa de actele sotiei mele. Max Hublot e rosu ca un rac. Comandantul Dumonde se ridica.

— Imi pare rau ca indeplinesc o misiune de-a dreptul jenanta, dar va repet: toate actele de identitate ale sotiei dumneavoastra sunt false. Nu exista nici un fel de indoiala in aceasta privinta. Nici numele, nici prenumele nu sunt cele adevarate.

Totul e fals in aceste acte. — Nu se poate! spuse Max Hublot.

Profesorul se ridica. E scund. Parca mai scund ca de obicei.

Mania face ca trupul lui sa se chirceasca si mai mult. Aceasta il intuneca pe om, facandu-i pielea, fata si buzele vinetii. Mania face ca ochii sa scapere scantei.

Ochiul manios straluceste precum cutitele de la bucatarie. O stralucire cruda, meschina, salbatica. Opusul unui ochi care straluceste de bucurie.

Mania, ura, setea de razbunare sunt patimi care nu apartin de fapt firii omenesti.”