Sonata Kreutzer. Moartea lui Ivan Ilici

Sonata Kreutzer, povestea unei gelozii care duce la crima, interzisa la vremea publicarii, face parte dintr-un ciclu de scrieri care critica morala vremurilor, institutiile statului, biserica, civilizatia si cultura, intregul mod de viata specific „claselor cultivate“. Moartea lui Ivan Ilici isi poarta personajul prin spaimele de dinaintea trecerii „dincolo“. Aflat la apogeul carierei, Ivan Ilici sufera un accident banal.

Incetul cu incetul, urmarile acestui accident, o vaga durere intr-o parte, un gust rau in gura, incep sa-l chinuie. Doctorii nu reusesc sa-i aline suferinta si, mai ales, sa dea de cap misterioasei boli care-i macina viata. In cele din urma va muri impacat, cu gandul ca suferinta exista atat timp cat exista teama.

Cand teama a disparut, „s-a sfarsit cu moartea. Nu mai este“. Carte recomandata de Cristian Teodorescu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Fragment din roman: „Ivan Ilici fusese coleg cu cei de fata si toti il iubisera. Se imbolnavise cu doar citeva saptamini in urma. Umbla vorba ca boala lui era incurabila.

Ii pastrasera postul, dar se zvonea ca, in eventualitatea mortii sale, pe locul lui va fi numit Alekseev, iar locul lui Alekseev va fi ocupat fie de Vinnikov, fie de Stabel. Asa ca la vestea mortii lui Ivan Ilici, primul gind al fiecarui domn prezent in cabinet se indrepta spre urmarea pe care acest eveniment o putea avea prin mutarea pe alt post sau prin avansarea lui personala ori a cunoscutilor sai. „De buna seama, o sa primesc postul lui Stabel sau al lui Vinnikov, isi spuse Feodor Vasilievici.

Mi l-au promis de mult, iar avansarea asta ar insemna opt sute de ruble in plus la salariu, in afara indemnizatiei de serviciu." „Trebuie sa cer neaparat transferul cumnatului din Kaluga, se gindi Piotr Ivanovici. Nevasta-mea o sa fie tare bucuroasa. Acum n-o sa mai aiba de ce sa-mi spuna ca niciodata n-am facut nimic pentru neamurile ei." - Ma gindeam eu ca nu se mai ridica din pat, vorbi cu glas tare Piotr Ivanovici.

Imi pare rau. - Da' ce-a avut de fapt? - Doctorii nu i-au putut pune un diagnostic.

Adica i-au pus, insa fiecare dintre ei in alt fel. Cind l-am vazut ultima data, am avut impresia ca o sa se faca bine. - N-am mai trecut pe la el de la sarbatori.

Imi tot ziceam sa ma duc. - Stiti cumva daca avea ceva avere? - Se pare ca nevasta-sa are cite ceva, dar nu cine stie ce.

- Da, trebuie sa ma duc pe la ei, insa locuinta lor e ingrozitor de departe. - Adica e departe de dumneata. Pai de dumneata orice e departe.

- Nu poate nicicum sa-mi ierte ca stau dincolo de riu, spuse Piotr Ivanovici, zimbindu-i lui Sebek.”