Soimii

Soimii este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu si publicat pentru prima oara in volum in anul 1904 de catre Editura Minerva din Bucuresti. In acelasi an Sadoveanu a mai publicat trei volume de povestiri si nuvele: Povestiri, Dureri inabusite si Crasma lui mos Precu, aceste patru carti fiind primele sale volume publicate. O prima varianta a romanului a fost scrisa in 1901 si publicata initial in 1902 in foileton sub titlul Fratii Potcoava, suferind ulterior mai multe modificari succesive.

Actiunea romanului se petrece in Principatul Moldovei dupa uciderea domnitorului patriot Ioan Voda cel Cumplit (1572-1574) si urcarea pe tron a lui Petru Schiopul. Un grup de osteni ai lui Ioan Voda, refugiati in tabara cazacilor zaporojeni de pe malurile Niprului, intreprind o incursiune in Moldova pentru a-l aseza pe tron pe Nicoara Potcoava, fratele domnitorului ucis de turci, si a-l pedepsi pe tradatorul Irimia Golia. Actiunea din Soimii a fost reluata, cu mici modificari, in romanul Nicoara Potcoava (1952), publicat de autor dupa aproape o jumatate de secol.

Subiectul celor doua romane este acelasi, dar exista deosebiri semnificative de substanta intre cele doua carti. Academicianul Eugen Simion scria ca romanul Nicoara Potcoava nu-l anuleaza pe cel din tinerete si trebuie considerate ca fiind doua opere literare separate.[ Romanul este impartit intr-un prolog, opt capitole si un epilog: Prolog - Despre sfarsitul lui Ion-Voda cel Cumplit I - Cantecul lui Ion-Voda II - La Davideni III - O vanatoare; si o intamplare a parintelui Ciotica, intamplare ce intru nimic nu se deosebeste de intamplarile din zilele noastre IV - Cum se inchide o rana si cum se deschide alta V - Intamplari la drum VI - Intamplari in tari straine si in tabara cazacilor VII - Cum se castiga un tron si cum se rascoala calicimea VIII - Cum au pierit o marire si o dragoste Epilog - Cum a pierit un viteaz si cum s-a ridicat altul Fragment din cartea " "In cerdac sedeau boierii: mezinul lui Potcoava, Andrei Davideanu, jupaneasa si jupanita. Fata, jupanita Ilinca, parca era rupta din soare, asa era: alba la pielita ca laptele, si-n umerii obrajilor cate-o pata usoara, parca ar fi picurat cineva cate-un strop de sange in lapte; parul negru era impletit in cozi groase si era inflorit cu trandafiri rosii ca focul; sprancene codate umbreau ochii intunecosi si minunati.

Si bunica si nepoata erau imbracate cu tesaturi usoare de casa, borangicuri albe si galbii, lanufi inflorate maiestru si subtire tesute. Boierii vorbeau veseli; batranul istorisea vanatoarea. Puscasii izbutisera sa scoata butea din pivnita; cei mai batrani se dadura degraba pe langa dansa, cu oalele de lut in mana.

Logofatul slobozea vinul in cofe albe. Printre batrani se amestecase si sfintia sa parintele Ciotica. Din zece popi, doi sunt rosi negresit; si parintele Ciotica se intamplase sa fie ros; si avea o barba caramizie, pana la brau, si niste par ca acela, impletit frumos de preoteasa si varat pe sub antiriu, dupa cap.

Era slab, mijlociu la stat, cu nasul turtit si cu niste ochi albastri stersi, ce pareau, pe fata pamantie, curat ochi de hot, iar nu ochi de rob al lui Dumnezeu. "