Singure și păcătoase

Continuarea bestsellerului Singuraticele. Singuratatea poate sa te sperie, sa te raneasca, sa te rupa de lume, de cei dragi si de cei mai putin dragi. Se insinueaza deopotriva in viata tuturor si nu tine cont de varsta sau de statut social.

Singuratatea poate lua multe chipuri si lovi in multe feluri, dar sunt aceste lovituri menite sa ne doboare sau sa ne intareasca? Noua femei au asternut pe hartie povesti despre singuratate si despre felul in care le-a influentat aceasta viata, ca intr-un exercitiu de exorcizare sau de acceptare a unui demon de care nu putem scapa, dar cu care putem convietui - de voie sau de nevoie. Pentru ca cine nu a dorit macar o data-n viata sa fie singur?

Si e un pacat sa vrei sa fii singur? Sau sa nu reusesti sa te desprinzi de singuratate? Din fericire, noua femei suficient de curajoase cat sa-si deschida sufletul si sa accepte pacatul singuratatii ne fac, cu pildele lor, sa ne simtim mai putin singuri.

Singuratatea e starea spirituala in care ne nastem, acea natura si adevarata. - Mircea Eliade Fragment din cartea "Singure si pacatoase" de Oana Calin, Ioana Tiganila, Natasa Culea, Corina Ozon, Lina Moaca, Maria Bertoldo Stocheci, Simona Ferrante, Ioana Maria Stancescu: "Se trezi dintr-odata, era inca noapte, si se duse la fereastra. In lumina lampilor atarnate de stalpi, strazile pustii ii dadura fiori.

Doar firma de la farmacia de peste drum palpaia, era singura animatie in acea incremenire. Deschise fereastra si ciuli urechile. Nimic, nici macar un fosnet.

Niciun latrat de caine, nicio insecta care sa bazaie, nicio adiere, de parca toate vietuitoarele si toate fenomenele naturii primisera un ordin general sa taca, sa faca o pauza pe termen nedefinit, pana cand vor primi din nou comanda: "Pe locuri, fiti gata, start!" Sau: "Sa fie lumina!" Se infiora din nou la gandul ca noaptea n-avea sa se mai termine, ca soarele nu va mai rasari. Se hotari sa nu mai adoarma pana dimineata. Era ca o superstitie, ca si cum o vraja pusese stapanire pe intreaga planeta, iar aceasta isi tinea respiratia.

Si totusi, dupa mai bine de jumatate de ora, o apuca somnul si se duse in pat. Un ultim gand, ca o scanteie scurta in intuneric: era complet singura intr-o singuratate a imobilului in care locuia, in singuratatea unui cartier dintr-un oras singur. Cand deschise ochii, lumina de pe geam o invalui cu totul.

Uitase sa traga draperiile. Dimineata venise, infruntand temerile, ale ei si poate ale altora, care privisera in noapte pe geam, temandu-se ca nu se va mai termina. Era putin trecut de sase dimineata, dar se simtea mai vioaie ca niciodata.

Se ridica din pat si puse espressorul in func-tiune. Cand ajunse la baie, aroma cafelei deja imbratisa toata locuinta. Citi stirile, intra pe site-uri, cauta raspun-suri la intrebari, dar nu gasi nimic nou, care sa o lamu-reasca.

Se facu aproape opt cand isi deschise laptopul si se conecta pe platforma de la serviciu. Constata ca nu era singura matinala, se mai conectasera cativa colegi. Poate doar de forma, iar in timpul acesta mai trageau un pui de somn sau isi faceau treburile prin casa.

Intra pe grupul de serviciu de pe WhatsApp si arunca un salut: "'Neatza, guys! Toate bune?" Raspunse la cateva e-mailuri, rezolva niste solicitari trimise de alte departamente si intra iar pe WhatsApp. Salutul ei se afla acolo, stingher, fara niciun ecou.

Ii trecu prin cap sa-l stearga, dar s-ar fi vazut actiunea si, pana la urma, ce rost ar fi avut?"