Simfonia 666

Lucrarile memorialistice aparute dupa 1990 si cercetarile riguroase mai recente, au facut cunoscute suferintele si destinul celor trecuti prin inchisorile comuniste ca oponenti ai regimului. Lucrurile stau relativ similar si in privinta relatiei cu Securitatea dupa eliberarea din inchisori - colaborare/urmarire informativa. Cu toate acestea, majoritatea demersurilor de recuperare a memoriei celor care au avut de suferit in timpul comunismului focuseaza in general asupra unor personalitati, asupra intelectualilor.

Situatia categoriei sociale care a dat in realitate procentul majoritar al detinutilor politici - anume taranimea - fiind destul de putin cunoscuta. Pentru ca taranii au fost cei care au avut cel mai mult de patimit, atat pentru ajutorul - sub toate formele posibile - oferit partizanilor, cat, mai ales, in urma opozitiei la colectivizare. Analizat in termeni generali, acesta este un prim merit al lucrarii de fata - Simfonia 666 demonica: ne relateaza - dintr-o perspectiva extrem de interesanta, a celuilalt, nu a personajului principal - drama unui agricultor care s-a incapatanat pana la moarte sa nu accepte rigorile noii societati comuniste.

Trif Nicodin, ardelean de obarsie, a fost unul din colonistii improprietariti in Dobrogea inainte de instaurarea noului regim, care nu-si dorea decat sa-si cultive pamantul si sa-si creasca copiii in liniste. Dar lucrurile au stat cu totul altfel, odata demarat procesul de faramitare a proprietatilor agricole, inglobarea acestora in formele planificate de stat si obligarea taranilor la schimbarea totala a paradigmei ancestrale. Trif s-a opus fatis inca din primul moment si a platit scump pentru aceasta, fiind in mai multe randuri anchetat, arestat si condamnat, cunoscand rigorile maxime ale represiunii comuniste.

Acestora li s-au adaugat ulterior incadrarea si urmarirea informativa, abuzurile statului asupra cetateanului continuand pana la decesul celui din urma - un asasinat in toata regula fara un autor juridic stabilit. In fapt insa, dupa cum cititorul isi va putea extrage propriile concluzii, situatia este mai mult decat clara. Dar suplimentar fata de relatarea diferitelor momente de maxima incordare ale relatiei dintre Trif Nicodin si institutiile regimului comunist (aceasta in contextul in care informatorul, militianul, securistul etc.

reprezinta ei insisi niste institutii), volumul de fata are si meritul de a releva zbuciumul intregii familii, pornind de la personajului principal si incheind cu copiii acestuia. [...] Prevenim cititorul ca va avea parte - asemenea noua - si de unele sentimente contradictorii. Trif Nicodin a fost arestat, batut, condamnat, presat si urmarit, decazut din drepturile parintesti, in vreme ce copiii i s-au imprastiat in patru zari, fiecare cu soarta lui, mai mult sau mai putin fericita.

In acelasi timp insa, de la un moment dat, agricultorul rezistent pare sa inverseze rolurile - victima-calau - parte din nemultumirile si suferintele sale rasfrangandu-se asupra familiei, in special sotie si fiice. [...] Trif Nicodin imi pare acum un damnat, un om care nu-si mai putea scapa destinului, care a tinut pana la sfarsit hotararea de a nu se integra regimului popular, mai apoi socialist. Ca decizia si determinarea lui au produs suferinte celor din jur, am senzatia ca nici nu a sesizat.

Asemenea lui Ion al Glanetasului, dragostea pentru pamant si dorinta de libertate deplina (civila si religioasa) l-au dus pe drumul pierzaniei. Cu toate acestea, ramane o intrebare asupra careia trebuie sa meditam: evolutia lui - automat si cea a familiei - ar fi fost aceeasi daca nu s-ar fi instaurat comunismul in Romania? - Vlad Mitric-Ciupe