Si fericirea era obligatorie

Continuare a poemului-roman Aleea Zorilor, volumul Si fericirea era obligatorie navigheaza, in stilul deja consacrat al lui Andrei Craciun, pe marea memoriei. In carte ii intilnim pe sotii Ceausescu in caleasca Reginei Angliei, cu consecinte neprevazute, sint prezenti intunecatii ani ’80, apar securistii si primii imbogatiti ai tranzitiei, dar si alte personaje extraordinare, precum tiganul intelept si orb care are puterea sa vada viitorul sau tinara dintr-o familie de mafioti din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colinda pamintul in cautarea adevarului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forta sa-i aduca pe oameni in pragul suicidului.

Calator care umbla prin porturi si pe strazi laturalnice, el cauta neincetat subiecte de reportaj in locuri aflate la marginile lumii, chinuit fiind de o ingrozitoare melancolie dupa paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilariei. Si fericirea era obligatorie este o carte despre promisiunile inceputurilor, despre comunism si postcomunism, ziare si inimi zdrobite, dragoste si moarte. Fragment din cartea "Si fericirea era obligatorie" de Andrei Craciun: "rabinul acela care mi-a explicat candva ca fericirea dintr-un sat deschiaburit poate fi in acelasi timp adevarata si falsa, iar eu i-am dat o dreptate pe care nu o confundam cu adevarul, cum invatasem de la domnul Faulkner dintr-o lectie de chimie, tu, tu nu ai umblat prin lume impartind inima ta, tu ai facut altceva, poate ca la fel de insemnat sau poate ca lipsit de orice insemnatate, nimeni nu stie si nimeni nu va afla vreodata, tu ai luat cuvintele oamenilor si, cu cuvintele acelea, le-ai spus istoria, tu ai umblat tot pamantul spunand oamenilor, iar si iar si iar, povestile celorlalti, intr-un drum care nu a cunoscut sfarsit, tu ai cunoscut puterea cuvintelor de a mangaia inimile zdrobite, tu ai intrat candva intr-o carte si te-ai asezat acolo ca un semn de intrebare, pentru totdeauna, cuvintele au fost singurul tau refugiu, jocul cu vocalele iti facea toata durerea lumii indurabila, intr-o zi ti-a venit sfarsitul lumii, sfarsitul lumii se intampla cu fiecare copilarie care se termina, copilaria ta s-a terminat in ziva cand ai parasit Aleea Zorilor, ajungand intr-un capat inutil al orasului monoindustrial, de unde sirena uzinii mecanice s-a auzit tot mai palid, pana cand intr-o zi nu s-a mai auzit deloc, tu ai invatat sa masori timpul dupa sirena uzinii mecanice si dupa trenurile care duceau si aduceau proletarii la fabrica, tu ai vazut umerii proletarilor care ieseau din fabrica izbindu-se de umerii proletarilor care intrau in fabrica, tu cunosti tacerea care ii insoteste pe oameni in mecanica deplasarii lor catre serviciu inaintea rasaritului, tu ai fost care-vasazica un las, fugind de viata adevarata intre cuvinte, tu nu ai vrut sa ai pe pamant nicio proprietate, tu nu ai vrut sa ai nimic de declarat in afara geniului tau, ca Oscar Wilde cand a debarcat in America, tu nu ai geniu, tu nu ai fost Oscar Wilde, tu nu ai clebarcat niciodata in America, desi pantofii lai verzi au umblat prin porturile lumii, tu ai ocolit intotdeauna America, nu era nimic pentru tine acolo, si intr-o dimineata, inainte de sfarsitul lumii,"