Sfântul Grigorie Decapolitul, dosar hagiografic

De sase secole sfantul Grigorie Decapolitul se afla la manastirea Bistrita Olteniei, mareata ctitorie a Craiovestilor, zidita in epoca de formare Ortodoxiei romanesti si destinata unui grandios, si unic in felul sau, program duhovnicesc, cultural si artistic. Monah isihast ratacitor, marturisitor si taumaturg, in Bizantul secolului IX, avand ca ucenic un poet de talia cuviosului Iosif Imnograful, sfantul Grigorie a fost adus in ultimii ani ai secolului XV in Tara Romaneasca, a doua lui patrie, in care de atunci e o prezenta vie care continua sa fascineze si sa ne interogheze tacut. In jurul sau s-au tesut de-a lungul timpului Vieti, poeme, icoane, care ascund o multime de povestiri uitate, cu surprize si lectii esentiale.

Volumul de fata se prezinta sub forma unui pasionant dosar istoric, hagiografic si liturgic comentat, realizat in prelungirea si cinstirea operei de o viata a arhimandritul bistritean Veniamin Micle. Scopul e acela de a oferi pentru prima data cititorului roman piesele esentiale pentru accesul la memoria integrala a uneia din cele mai populare figuri duhovnicesti ale Ortodoxiei in general si a celei romanesti in special. Cartea sfantului Grigorie Decapolitului, care el insusi n-a scris nimic, reconstituita in volumul de fata aduna si descifreaza naratiunile, poezia si iconografia nascute in jurul sfantului din racla de la Bistrita Olteniei.

Toate ne aduc insa mereu aminte secretul miraculoasei transfigurari a corporalitatii sale. El se afla in Cartea pe care o tine in mana in icoanele sale: Evanghelia lui Hristos, a carei intrupare vie a fost, este si va fi, si pe care ne o arata bland, sever si melancolic, de veacuri. Vom sti asta abia daca vom invata sa deschidem Cartea Vietii din mana sfantului din Decapole cu numele vegherii.

Fragment din cartea "Sfantul Grigorie Decapolitul, dosar hagiografic" de Ioan I. Ica: "Origini isihaste in veacul XIV Exemplara este excelenta interpretare a asa-zisei „bolnite" de la Bistrita, in care se afla cheia solutionarii unei serii intregi de controverse. Situata la vest in afara incintei, bisericuta cu hramul „Schimbarea la Fata" a fost o enigma pentru specialisti atat in ce priveste arhitectura, cat si prin ansamblul pictural cu dominanta clar isihasta.

Plecand de la tabloul votiv repictat al ctitorilor, banul Barbu Craiovescu si sotia sa, Negoslava, cercetatorii le-au datat pe ambele in primele doua decenii ale veacului XVI. Specialistii remarcasera de mult ceea ce se poate vedea cu ochiul liber: „arhitectura neobisnuita" a minusculului edificiu construit in tipul dreptunghiular de „biserica-sala", aparut pe teritoriul romanesc in secolele IX-X. El contrasteaza izbitor cu tipul de biserica in plan „triconc", de origine athonita, ajuns la noi prin filiera sarbeasca dupa 1370, odata cu sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana (1406), si caruia i-au apartinut si biserica mare a Bistritei si cea a sfantului Neagoe de la Curtea de Arges.

Intrebarea de neocolit este: cum anume acelasi Barbu Craiovescu a putut construi pe langa monumentala sa ctitorie in plan triconc o bisericuta arhaica de tip sala total diferita? Raspunsul evident este acela ca a gasit deja existenta biserica-sala cu hramul isihast al „Schimbarii la Fata", pe care doar a pictat-o. Ipoteza sugerata de parintele Veniamin in 1996, si anume ca bisericuta ar fi fost cladita in secolul XIV de sihastrii din pestera de deasupra cheilor Bistritei la indemnul sfantului Nicodim, a fost reformulata in 2012."