Serie de autor Camelia Cavadia (pachet 3 cărți)

Vina este un roman despre povara fericirii (chiar asa!) si chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curata, armonia conjugala, farmecul divin al copilariei si nobila conditie de parinte. - Dan C. Mihailescu 1.

Vina (320 pagini, an aparitie: 2015) Greu este sa fii bun. Asa suna verdictul unui filozof presocratic la care ma incruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, dupa ce am invatat de la aceiasi intelepti ca „toti oamenii sunt rai", dar ca „nu trebuie sa-i judeci", nu ma mai grabesc cu incruntarea.

Doar zambesc putin ofilit, in dulce resemnare. Cu un astfel de zambet – trist, admirativ, ingaduitor si compatimitor totodata – trebuie intampinat (si fara indoiala iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar esuat lamentabil.

Vinovat inocent si egofil culpabil. Si totusi inseninat, dureros de triumfator in final, dupa ce altruismul invinge mizantropia, iar daruirea de sine absolva vinovatia. In fond, ce ar fi vina fara ispasire?

Un roman despre povara fericirii (chiar asa!) si chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curata, armonia conjugala, farmecul divin al copilariei si nobila conditie de parinte. Un debut surprinzator prin precizia arhitecturii narative si siguranta rotirii caruselului cu multe si subtile relatii psihologice. In plus, imbucurator prin optiunea preponderent morala, intr-o vreme dominata de anarhie, relativism si etica in raspar.

Dan C. Mihailescu De cand ma stiu am vrut sa devin scriitoare. PR de meserie, am scris povestile altora, dar mi-am dat seama ca am inauntrul meu propriile povesti care asteapta sa le dau viata.

Tot ceea ce am facut pina acum a roit in jurul cuvintelor. Prin prisma meseriei mele, am scris sute de comunicate, am luat zeci de interviuri, m-am trezit cu zeci de fraze construite-n cap si am adormit cu altele bazaindu-mi in ureche. Am hotarat ca e timpul sa-mi urmez visul si sa devin ceea ce m-am simtit mereu.

- Camelia Cavadia 2. Mastile fricii (240 pagini, an aparitie: 2016) O carte despre modul in care traumele din copilarie ajung sa ne domine si sa sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezinta realitatea multor familii de aici si de aiurea: amprenta lasata asupra viitorului unui copil de un parinte autoritar, violent si incapabil sa isi depaseasca neputintele.

O istorie a metamorfozei unei personalitati abuzate de violenta si frica, o privire emotionanta asupra maternitatii inabusite de stereotipuri si a unei iubiri care putea sa fie perfecta, daca protagonistii sai ar fi trait prezentul (clipa). Un roman frumos si trist, dur si sensibil deopotriva, o marturie impresionanta despre parinti si copii si frica teribila care ii desparte uneori, sufocand iubirea, pacea interioara, bucuria vietii, tot ce e mai frumos in oameni. - Radu Gavan Pe Camelia o cunosc de foarte multa vreme si am fost uimita sa descopar in cartile sale o voce noua, necunoscuta mie.

Matura si transanta in felul in care isi creeaza personajele, ea le iubeste apoi ca pe niste copii, cu toate defectele si durerile lor. Ema, David si Sofia sunt niste personaje tragice, intr-o istorie cutremuratoare in familiaritatea ei. Abuzul, fizic si emotional, suferit si perpetuat de personaje, este socant prin perspectiva intima din care e reflectat.

Si daca e nevoie de un argument in plus pentru a citi Mastile fricii, iata-l: va va face sa va reevaluati relatia cu cei iubiti, cu teama de a nu descoperi un pic din bovarica Ema in voi insiva. - Ada Roseti Mastile fricii este o carte despre modul in care traumele din copilarie ajung sa ne domine si sa sufoce maturitatea. O poveste care probabil reprezinta realitatea multor familii de aici si de aiurea: amprenta lasata asupra viitorului unui copil de un parinte autoritar, violent si incapabil sa isi depaseasca neputintele.

O istorie a metamorfozei unei personalitati abuzate de violenta si frica, o privire emotionanta asupra maternitatii inabusite de stereotipuri si a unei iubiri care putea sa fie perfecta, daca protagonistii sai ar fi trait prezentul (clipa). 3. Purgatoriul ingerilor (376 pagini, an aparitie: 2018) Spunem mereu, si a devenit un cliseu, ca literatura inseamna empatie.

Insa prea putini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastra un document real, emotionant, miscator al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai asa ceva este: documentul emotionant al unei lumi a copiilor disparuti. Un document al infernului si al purgatoriului pe care acesti ingeri cazuti fara voia lor sunt nevoiti sa-l parcurga.

Tocmai astfel de documente iti dau speranta ca literatura inseamna, totusi, mai mult decat un joc estetic. Ma bucur mult, asadar, ca o astfel de carte e posibila. - Radu Vancu Am scris aceasta carte pentru ca ma impresioneaza vulnerabilitatea copiilor, pentru ca uit greu un chip trist, pentru ca nu pot sa nu ma-ntreb unde dorm, ce mananca, ce vieti au copiii strazii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo.

Am scris-o si pentru ca sunt mama. Si mi-e imposibil sa gandesc ce-as face si cum as reusi sa supravietuiesc daca s-ar intampla vreodata ceva rau copilului meu - Camelia Cavadia Purgatoriul ingerilor este documentul emotionant al unei lumi a copiilor disparuti. Un document al infernului si al purgatoriului pe care acesti ingeri cazuti fara voia lor sunt nevoiti sa-l parcurga.

Tocmai astfel de documente iti dau speranta ca literatura inseamna, totusi, mai mult decat un joc estetic. Ma bucur mult, asadar, ca o astfel de carte e posibila. - Radu Vancu Fragment din romanul "Purgatoriul ingerilor" de Camelia Cavadia: "In primele zile de dupa disparitia fiului ei, Maria a preferat sa stea acasa, sa-l astepte.

Ca nu cumva sa fie casa goala, in caz ca el ar fi gasit o cale de intoarcere. Mintea ii alerga insa din usa in usa intreband de el. Ochii luminau in intuneric potecile serpuite si sareau de la o casa la alta in salturi iepuresti.

Repede-repede, fara niciun timp mort. O fractiune de secunda ii lua sa vada daca e acolo, pentru ca imediat sa treaca mai departe. Tic-tac, tic-tac pulsa ceasul, fara secunde de irosit.

Angel dormea sus, in camera, dar ei ii era frica sa urce la el. Stia ca, daca Angel ar fi deschis ochii si ar fi vazut-o asa, deasupra lui, i-ar fi intinat copilaria pentru totdeauna. In plus, avea datoria sa ramana jos, in hol, sa-l astepte pe celalalt.

Sa priveasca pe geam. Sa-l intampine. Nu-si putea parasi postul.

Era in garnizoana. Pentru ea, orele se topeau cand usor, ca inghetata la soare, cand greu, ca lava ce se scurge agonizant. Totusi, cand il vazu pe Aron, in prag, dupa primele cautari, realiza ca timpul se facuse scrum.

Maria scoase un tipat care zgudui casa din temelii si poate intreg cartierul. Se uita la mainile lui, asteptandu-se sa-l vada acolo. Se tti ta in spatele lui, dar Aron era singur.

Trase din nou tipat, insotit de data asta de un plans ascutit, ca un manunchi de schije invizibile. Avu dintr-odata o viziune. Sc uita la Aron si stiu ca parul ii va muri in noaptea aceea si ii va deveni ninsoare.

Iar asta o sperie chiar mai tare decat mainile lui goale. Gandurile se perindau cu viteza si nici n-apucau bine sa se usuce, ca se pierdeau in trecut, devenind amintiri plutitoare."