Secolul Coanei Lizica

Noutatea acestui volum de istorie orala consta in completarea relatarilor caracterizate prin remarcabilul talent evocator al Elisabetei Odobescu-Goga cu insemnarile din jurnalul ei inedit, din timpul ocupatiei germane a Capitalei, din 1916-1918. Fragment din volum: „(16) Miercuri, 17 august (18) Vineri, 19 august Nemtii ne-au declarat razboi. Eram sigura.

Ai nostri avanseaza cu o viteza nebuna in Transilvania. Nu stiu de ce, dar ma cuprinde ingrijorarea. Sambata, 20 august Am fost atacati de bulgari.

Contrariul m-ar fi surprins. Pe acest front nou sunt rusii sub comanda generalului Zaiancikov. De la /Societatea Femeilor/ Ortodoxe ni s-a spus ca au fost anuntati raniti.

Ne ducem acolo, tante Zica, Biti si cu mine. In curtea spitalului au sosit deja automobile sanitare. Tocmai deparaziteaza pe primii veniti.

Altii asteapta afara, unii asezati pe scaune, altii intinsi pe targi. Fete jigarite si palide, ochi stralucind de febra. Li se da lapte, il beau cu nesat.

Doamnele se agita in jurul lor. Sunt rasi in cap. Intr-un colt, un baiat dragut, fin, cu trasaturi regulate si ochii mari, verzi, povesteste cum au fost surprinsi de bulgari.

Vorbeste incet, cu vocea stinsa. Impreuna cu tante Zica i-am simpatizat de indata. Ni s-a dat, lui Biti si mie, sala 67, situata la primul etaj.

Are cand 13, cand 12 paturi, dupa cum se mai baga sau se scoate unul, uneori de mai multe ori pe zi, nu se stie de ce. Toti ranitii nostri vin de la Turtucaia. Fireste, unii ne sunt mai simpatici decat altii.

(20) Mai intai este Cyrano. A fost botezat asa din cauza apendicelui sau nazal voluminos. Este scund si gros, cu ochii mici stralucitori.

Nostim, glumet, destul de invatat pentru un taran. Inveseleste salonul cu vorbele sale. Apoi mai este „granicerul", pe numele adevarat Nistor.

O fata de om cinstit, o expresie de bunatate. Mai tarziu am descoperit ca are o voce frumoasa. Apoi inca unul, cu aer nefericit.

Sta tot timpul pe marginea patului. L-am poreclit „pasarea cazuta din cuib". Ne intelegem foarte bine cu ei.

Cred ca tin mult la noi. Nu trece zi sa nu le aducem tigari sau bomboane. Ranitii nostri sunt blanzi si resemnati.

Au o finete naturala, innascuta, nu spun niciodata vreun cuvant sau vreo gluma deplasata.”