Scrisori catre Vera

Traducere din limba engleza si note de Veronica D. Niculescu Scrisorile marelui scriitor catre Vera, sotia sa, pentru prima oara in volum, in limba romana – cronica unei povesti de dragoste de-o viata. Pentru Nabokov proza este totul, ea este profunzimea, energia divina.

- The New York Times Aceste scrisori cuprind cele mai emotionante pasaje pe care le va scrie vreodata Nabokov, pline de viziuni cind impresioniste, cind extrem de detaliate asupra lumii inconjuratoare, pe care o zugraveste ca fiind dureros de frumoasa. Nabokov cel din acest volum e un scriitor care isi face o misiune din a-si convinge cititoarea sa coboare de pe terasa de la ultimul etaj aratindu-i splendoarea lumii care a incetat cumva sa mai fie o sursa de incintare. - The Times Literary Supplement Nuantate de o imediatete senzuala a detaliului, Scrisorile sint marturia extazului… Ele dezvaluie un Nabokov de o inteligenta sclipitoare, cu un dar aparte pentru critica la obiect si o fascinatie pentru ceea ce se situa in afara culturii sale – fie ca era vorba de autobuzele Greyhound din Massachusetts sau de metroul din New York.

Acum, probabil pentru prima oara, autorul rus se iveste limpede din umbrele biografilor sai. - The Observer Fragment din cartea "Scrisori catre Vera" de Vladimir Nabokov "Scrisorile din octombrie si noiembrie 1932 depind si ele de ceea ce a ales Vera sa inregistreze, dar isi pierd mai putin din forta, fiindca mare parte din aceasta calatorie consemneaza o inaintare victorioasa la a carei aducere aminte ea a ajutat cu mare bucurie. In octombrie, Vladimir si Vera au calatorit la Kolbsheim, linga Strasbourg, ca sa stea cu varul lui Nabokov, Nicolas, compozitorul, si cu sotia acestuia, Nathalie.

Dupa ce Vera s-a intors la Berlin, Nabokov a mai ramas citeva zile la Kolbsheim, apoi a calatorit mai departe, la Paris, unde a stat o luna. Aici, faima il facea pe Sirin deliciul scriitorilor emigranti (Bunin, Vladislav Hodasevici, Mark Aldanov, Boris Zaitev, Berberova, Nikolai Evreinov, Andre Levinson, Aleksandr Kuprin si multi altii) si al editorilor (inainte de toti, Ilia Fondaminski si Vladimir Zenzinov de la Sovremennie zapiski), dintre care pe majoritatea Nabokov nu-i intilnise niciodata sau abia daca ii cunoscuse inainte. Multi dintre acestia au facut din el punctul central al unei campanii, pentru a-l ajuta sa stringa cit mai multi bani prin lecturi publice si contacte cu editori francezi (Grasset, Fayard, Gallimard), scriitori (Jules Supervielle, Gabriel Marcel, Jean Paulhan) si traducatori (Denis Roche, Doussia Ergaz).

Scrisgrile lui Nabokov din toamna anului 1932 abunda de portrete incisive ale figurilor literare ruse si franceze si de incintarea lui plina de uimire fata de generozitatea ce i se arata, mai ales din partea acelui „preadulce si sfint" Fondaminski, editor si fondator prin-cipal al revistei Sovremennie zapiski."