Scrisori catre Monica Vol.2: 1951-1958

Traducerea scrisorilor din limba franceza de Gabriela Cretia Selectia si ingrijirea textelor, postfata, tabel cronologic si note de Astrid Cambose O mama ii scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu stie daca o va mai intalni vreodata. Suntem in Romania, in deceniul cel mai cumplit al comunismului, in anii ’50 ai secolului trecut. Asistam la stricarea din temelii a vechii lumi, la teroare, mizerie, umilire.

Scrisorile ii sunt adresate Monicai Lovinescu, la Paris. Ce sunt, in fond, aceste pagini? Raspunsul il da chiar expeditoarea, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu.

Sunt formele variate "pe care le poate imbraca suferinta" si strigatul dragostei materne exasperate. Sunt 'o rugaciune", "o porunca" si "un efort de suprema vointa" pentru ca destinul fiicei sa invinga istoria ostila. Sunt o incercare blanda de a apropia doua fotolii si de a crede ca ea, mama, si fata ei sunt "iarasi alaturi, iarasi una langa alta".

Dragostea materna da un lirism concentrat unora dintre fraze, iar primejdia le da dramatismul. Sfarsitul mamei (in inchisoare, aruncata la groapa comuna), presimtit printre randuri, le da tragismul. Pana la urma, expeditoarea si fiica ei devin asemenea eroinelor de tragedie greaca.

Si totusi, o raza de speranta: fiica departata, Monica, isi traieste marea dragoste. Scrisorile mamei il accepta pe noul fiu, care va veghea in locul ei: Virgil Ierunca. Splendid traduse din franceza de Gabriela Cretia, selectate, explicate si editate impecabil de Astrid Cambose, scrisorile din acest volum sunt in acelasi timp un document istoric si un document uman.

- Ioana PARVULESCU Fragment din cartea "Scrisori catre Monica vol.2: 1951-1958" de Ecaterina Balacioiu-Lovinescu "Preaiubita mea, chiar acum am primit c[artea] ta p[ostala] in care ma indemni sa-ti scriu... la Capri si am zambit imediat la gandul ca, intr-un fel sau altul, iti implinesti intotdeauna visurile, draga mea. Mai tii minte discul de pe vremuri, pe care il tot puneai la pick-up, pana ma apuca durerea de cap?

Si ziua cand ai descoperit - dupa cate incercari perseverente! - ca esti in stare sa „canti"! Cu toate protestele mele: „Dar e fals, e fals!", o luai de la capat si mai si, fara sa-ti pese.

Si uite ca ai ajuns la Capri! Ca sa-mi concretizez nitel imaginile, am luat Larousse-ul (stiam exact unde sa caut), am reperat insula, imprejurimile, apoi, ca si cand le-as fi luat in stapanire, multumita, l-am inchis, l-am pus la loc si vin sa-ti fac o vizita. Ma bucur sa te stiu „stabilita, bronzata, innegrita, odihnita, vesela si zambitoare".

Si-mi pare bine sa te stiu intr-un loc anume! Ma tot gan-deam: „Pe unde o fi? Unde e, Doamne, Dumnezeule?" Cu intentia asta a ta de a cutreiera din ora,s oras stand cate doua zile in fiecare, chiar in ritmul asta incetinit, ai fi putut pleca inainte de a cauta eu in faimosul Larousse satucul unde te-ai cuibarit.

In fine! [...]"