Șacuntala

Confirmand faptul ca a fost un poet de curte, intr-un mediu cult si rafinat, autorul Sacontalei aduce un frumos omagiu monarhiei prin evocarea unui suveran mitic care se indragosteste, cunoaste avatarurile iubirii, infrunta cu vitejie demonii, descoperind, gratie zeilor recunoscatori, vocatia paterna, fericirea vietii de familie. Dar ceea ce strabate ca un fir rosu intreaga opera a lui Calidasa este marea lui dragoste de natura, pe care o transmite Sacontalei, dupa cum reiese din cuvintele pustnicului Canva, la despartirea de fiica lui adoptiva “Voi arbori sfinti din codru de zane locuit! Vestiti ca ea se duce, se duce!

Niciodata Voi n-ati avut o sora mai buna, mai legata Cu soarta ei de-a voastra! Ce grija va purta! Ea cand avea trei picuri de apa, ii varsa Pe voi, ca s-aveti hrana, iar ea rabda de sete.

Ea si-ar fi rupt vreodata cu drag sa-si puie-n plete Vreo frunza ori vreo floare, dar nu si-a rupt din voi – Ah, parca pentru-o floare toti pomii raman goi! Ce dragi i-ati fost! In lume n-avea o sarbatoare Mai mare decat ziua cand rasarea vreo floare”