Revolutionary Road

Nominalizare la National Book Award Frank si April Wheeler s-au considerat intotdeauna un cuplu deosebit, dar, dupa ce au adus pe lume doi copii, au ajuns sa se impace cu o existenta conventionala intr-o suburbie din Connecticut. Tanjind dupa o viata mai putin marginita, April il convinge pe Frank sa se mute cu familia la Paris, dar, incet-incet, planurile si, odata cu ele, casnicia celor doi iau o turnura tragica. Romanul Revolutionary Road a fost ecranizat de regizorul Sam Mendes intr-un film cu Leonardo DiCaprio si Kate Winslet in rolurile principale.

Pelicula a fost nominalizata la premiile Oscar, Globul de Aur si BAFTA. Un studiu remarcabil pe o tema tipic americana, aceea a individului devenit „prizonier al propriei vieti“, o realizare cu adevarat impresionanta. Revolutionary Road spune cu sensibilitate, cu vigoare si cu o constiinta acuta a complexitatii si ambiguitatii umanului o poveste miscatoare si fascinanta.

- The Atlantic Monthly Fragment din volumul :Revolutionary Road" de Richard Yates: "Seara incepu stanjenitor - atat de stanjenitor, de fapt, ca o ora intreaga Shep trebui sa evite privirea lui Milly, de teama ca propria lui expresie sa nu confirme temerile ei. Nu izbutea s-o nege: chiar se petrecea ceva al naibii de bizar. Sotii Wheeler nu participau; nu se relaxau si nu se plimbau de colo colo.

Nici unul nu se duse, vorbind, pana la bucatarie sa ajute cu bauturile; nu facura decat sa stea lipiti politicos de sofa, unul langa altul. Ar fi fost nevoie de un foc de pistol ca sa-i separi. Intr-adevar, April se decisese sa poarte rochia albastru inchis, si nu fusese nicicand mai draguta insa privea intr-un fel straniu, distant - mai degraba privirea unui spectator binevoitor decat a unui oaspete, daramite a unui prieten - si n-aveai cum sa scoti de la ea mai mult de „Da" sau „O, chiar asa".

La fel era si Frank, doar ca de zece ori mai rau. Nu doar ca nu vorbea (desi numai asta, pentru Frank, era destul incat sa nu mai aduca deloc cu el insusi) si nu facea nici un efort sa ascunda ca nu asculta nimic din ce zicea Milly; dar se si purta ca un afurisit de snob. Ochii i se invarteau fara oprire prin camera, examinand fiecare piesa de mobilier si fiecare tablou, de parca n-ar mai fi pus nicicand piciorul intr-o atat de amuzant de tipica locuinta de suburbie - de parca, pentru numele lui Dumnezeu, nu si-ar fi petrecut ultimii doi ani dand scrum pe jos si varsand bautura prin orice coltisor din chiar camera aceea; de parca n-ar facut cu tigara o gaura in chiar husa canapelei asteia vara trecuta si n-ar fi adormit chiar acolo pe covor beat, sforaind.

La un moment dat, cand Milly vorbea, se apleca usor inainte si se uita pe langa ea ca un om ce priveste printre zabrelele unei custi de sobolani intunecoase, si-i lua un minut lui Shep pana sa priceapa ce facea: citea titlurile cartilor de pe raftul din partea cealalta a incaperii. Si partea cea mai rea era ca Shep, cu toata indignarea, trebui sa lupte cu impulsul de a tasni jovial in picioare si de a incepe sa se scuze („Pai da, sigur, nu-i cine stie ce bibilioteca, adica n-as suporta sa ne judeci gusturile de lectura dupa... de fapt sunt mai degraba gioarse stranse de-a lungul anilor, cele mai multe dintre cartile cu adevarat bune au un fel de a se...") In loc de asta, cu falcile inclestate, stranse paharele si se duse la bucatarie.

Dumnezeule! Le puse sotilor Wheeler portii duble in pahare, ca sa ajute lucrurile sa se miste, si-i injumatati doza lui Milly, fiindca daca continua asa, in starea ei, ar fi ajuns sa cada lata intr-o ora. Intr-un tarziu cei doi incepura sa lase incordarea deoparte - desi, dupa ce nu mai fura incordati, Shep nu era sigur ca nu i-ar fi convenit mai mult ca ei sa se poarte mai departe cum se purtasera la inceput.”