Revista Română de Drept Privat Nr.4 din 2022

A fi, a sti, a putea, a trebui, a alege, a vrea, a face si a avea sunt nu numai verbele care structureaza imaginea pe care limba romana o ofera asupra dinamicii comunitare, ci si instrumentele logico-juridice prin care dreptul proiecteaza, realizeaza si apara ordinea comunitatii. Nu este intamplator ca verbul a vrea este auxiliarul indispensabil pentru timpul viitor si pentru viitorul anterior. Vointa construieste viitorul, pe temeiul cunoasterii si al descifrarii raportului dintre posibil si necesar, cu asumarea libertatii si a responsabilitatii de a alege o actiune sau o inactiune si de a o indeplini, imbogatind astfel depozitul comun al trecutului si prezentului, cladit cu verbul a avea, cu rol autonom (timpul prezent) sau auxiliar (perfectul compus).

Vointa juridica are trei infatisari in acest sir de verbe, devenite instrumente logico-juridice: mai intai, ca vointa a legiuitorului, este izvor de norme juridice, adica de drept pozitiv; in al doilea rand, insoteste actiunile si inactiunile, impregnandu-le cu amprenta subiectivitatii, prin conformarea sau neconformarea fata de normele juridice, raport din care se naste ideea de vinovatie; in fine, vointa juridica, in mod aproape miraculos, devine ea insasi prin exprimare (simpla sau intr-o anumita forma) o actiune, un fapt implinit, obiectivandu-se in acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale. In aceasta a treia infatisare, vointa, odata exprimata (manifestata), naste direct efecte juridice (drepturile si datoriile partilor), fara interpunerea verbului a face. Acesta reapare insa pentru a permite exercitarea drepturilor si executarea datoriilor.

Pentru ca efectele juridice sa se nasca in mod valabil, este necesar ca vointa juridica, in ultima infatisare, sa fie sanatoasa. Starea de sanatate sau de boala a vointei juridice nu poate fi diagnosticata decat prin raportarea verbului a vrea la verbele a sti, a putea, a trebui, a alege, adica la libertatea celor care incheie acte juridice. Eroarea, dolul, violenta si leziunea, denumite in mod traditional vicii de consimtamant, sunt stari patologice ale vointei juridice, deoarece libertatea partilor este afectata de o constrangere (violenta), de elemente exterioare care limiteaza ori exclud posibilitatea de alegere (leziunea), de reprezentarea gresita a realitatii, autonoma (eroarea) sau indusa de catre o alta persoana (dolul).

A fi, a sti, a putea, a trebui, a alege, a vrea, a face si a avea sunt nu numai verbele care structureaza imaginea pe care limba romana o ofera asupra dinamicii comunitare, ci si instrumentele logico-juridice prin care dreptul proiecteaza, realizeaza si apara ordinea comunitatii. Nu este intamplator ca verbul a vrea este auxiliarul indispensabil pentru timpul viitor si pentru viitorul anterior. Vointa construieste viitorul, pe temeiul cunoasterii si al descifrarii raportului dintre posibil si necesar, cu asumarea libertatii si a responsabilitatii de a alege o actiune sau o inactiune si de a o indeplini, imbogatind astfel depozitul comun al trecutului si prezentului, cladit cu verbul a avea, cu rol autonom (timpul prezent) sau auxiliar (perfectul compus).

Vointa juridica are trei infatisari in acest sir de verbe, devenite instrumente logico-juridice: mai intai, ca vointa a legiuitorului, este izvor de norme juridice, adica de drept pozitiv; in al doilea rand, insoteste actiunile si inactiunile, impregnandu-le cu amprenta subiectivitatii, prin conformarea sau neconformarea fata de normele juridice, raport din care se naste ideea de vinovatie; in fine, vointa juridica, in mod aproape miraculos, devine ea insasi prin exprimare (simpla sau intr-o anumita forma) o actiune, un fapt implinit, obiectivandu-se in acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale. In aceasta a treia infatisare, vointa, odata exprimata (manifestata), naste direct efecte juridice (drepturile si datoriile partilor), fara interpunerea verbului a face. Acesta reapare insa pentru a permite exercitarea drepturilor si executarea datoriilor.

Pentru ca efectele juridice sa se nasca in mod valabil, este necesar ca vointa juridica, in ultima infatisare, sa fie sanatoasa. Starea de sanatate sau de boala a vointei juridice nu poate fi diagnosticata decat prin raportarea verbului a vrea la verbele a sti, a putea, a trebui, a alege, adica la libertatea celor care incheie acte juridice. Eroarea, dolul, violenta si leziunea, denumite in mod traditional vicii de consimtamant, sunt stari patologice ale vointei juridice, deoarece libertatea partilor este afectata de o constrangere (violenta), de elemente exterioare care limiteaza ori exclud posibilitatea de alegere (leziunea), de reprezentarea gresita a realitatii, autonoma (eroarea) sau indusa de catre o alta persoana (dolul).