Regii timpului

Ce ai face daca cel mai bun prieten al tau te-ar trimite din greseala cu o masina a timpului fix in Persia antica, iar acolo ai fi imediat rapita de eunuci ai haremului maretului Xerxes? Sau daca viata ti-ar fi pusa in pericol de nenumarate intrigi de palat intr-o societate unde femeia este supusa barbatului prin traditie? Sau daca ar trebui sa iei de sot un rege pe care deja il cunosti din manualele de istorie, dar caruia trebuie sa ii explici ca un telefon nu inseamna sa vorbesti cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaleta este un accesoriu foarte util?

Tinerei Mora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iata ca, din intamplare, chiar i se petrec toate acestea. Si nu dispera, pentru ca stie ca propria ei personalitate este mai puternica decat niste hopuri banale precum obligatoriile calatorii zilnice intre milenii, asasinate pe banda rulanta sau socuri culturale de ambele parti. Nu dispera pentru ca este o femeie hotarata, pragmatica, cu umor, dar si… indragostita.

Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar daca ajungi Regina. Fragment din romanul "Regii timpului" de Laura Nureldin: „Xerxes asistase la pregatire, dar pastrase distanta.

Nu voia s-o stanjeneasca, insa era curios in legatura cu progresele ei. Fu uimit sa descopere cum incet, dar sigur, gratia inlocuia neindemanarea in felul in care manuia sabia. Desigur, era o arma mai usoara decat cele folosite in lupta; totusi, manuita cum trebuie, putea produce rani adanci.

O data, Akhan i se alatura si privira lectia impreuna. — Stapane... Iartati-ma, dar uneori nu-mi vine sa cred ca au trecut doar cateva saptamani de cand am luat-o de pe strada si am adus-o aici de-a curmezisul seii.

Xerxes zambi, fara sa-si ia ochii de la Mora, care incerca sa-l blocheze pe Memucan cu sabia. — Stiu, Akhan. Stiu.

In cea mai mare parte a timpului, nici mie nu-mi vine sa cred. Am senzatia ca a fost cu mine – adica aici – dintotdeauna. Acum nu-mi mai pot imagina cum ar fi sa traiesc fara ea.

Mora ii reperase pe cei doi barbati si acum venea spre ei, cu sabia in mana, stergandu-si cu maneca sudoarea de pe fata. Stralucea. — Stapane, Akhan...

ce faceti aici? — Ne uitam la tine cum devii razboinica, zambi Xerxes. — Regina, sunteti chiar talentata, spuse Akhan.

Mora parea incantata. — O, multumesc. Stapane, ai vrea sa mi te alaturi candva?

Ar fi distractiv. — Sa ma alatur tie? Cum adica?

— Adica sa-l inlocuiesti pe Memucan. O sa ne jucam frumos impreuna. Ce zici?

Xerxes nu stia ce sa raspunda. Oare exista un protocol care interzica Regelui sa poarte, in joaca, o lupta cu Regina? Habar n-avea.

Si chiar daca nu exista o astfel de regula, cum avea Curtea sa priveasca asta? Precaut, intreba: — Regina mea, esti sigura? In fata intregii Curti?

Iti dai seama, sper, ca daca facem asta toata lumea va dori sa priveasca. In fond, este ceva nemaipomenit. — La fel a fost si prezenta mea in Consiliu, si totusi cerul nu s-a prabusit, murmura ea.

— Lasa-ma sa ma gandesc si iti voi spune.”