Razboi si pace Vol.1+2

Razboi si pace a avut o geneza agitata si poarta amprenta creatorului sau sfasiat fara incetare de tendinte conflictuale. Romanul a devenit terenul de manifestare a zbuciumului interior, a carui evolutie, opunand mereu esentialul artificialului, va substitui realul si viziunea exterioara cu parerea subiectiva si rezultatul viziunii interioare. Fidel propriilor exigente, Tolstoi a facut din Razboi si pace o capodopera a literaturii universale, imprimandu-I un caracter profund uman.

- Jean Thieulin Razboi si pace este considerat a fi cel mai mare roman scris vreodata, remarcabil prin complexitate si unitate, un roman istorico-psihologic de mari proportii. Pe panza sa vasta, se tes povestile a peste 500 de personaje, dintre care unele sunt istorice si altele fictive. Povestea se deplaseaza de pe planul vietii de familie catre cartierul general al lui Napoleon, de la curtea tarului Alexandru I al Rusiei pe campul de lupta de la Austerlitz si Borodino.

Carte recomandata de Nicu Alifantis si Tudor Chiril? in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment: „La 1 septembrie, noaptea, Kutuzov dadu ordinul de retragere a trupelor rusesti prin Moscova, pe drumul Riazanului.

Primele trupe pornira chiar in noaptea aceea. Marsul de noapte fu savarsit incet si in ordine, fara graba, dar cand se lumina de ziua trupele care inaintau, apropiindu-se de podul Dorogomilovski, vazura de partea cealalta, in fata lor, inghesuindu-se te la capatul podului si pe pod, blocand toate strazile si ulicioarele ce urcau dincolo de pod, nesfarsite mase de trupe, impinse mereu din spate. O graba si o neliniste cu totul nejustificata cuprinse atunci trupele.

Toti se repezira inainte spre pod, spre bacuri si spre barci. Kutuzov dadu ordin sa fie trecut, pe ulite laturalnice, de cealalta parte a Moscovei. Pe la ceasurile zece, in dimineata zilei de 2 septembrie, in suburbia Dorogomilovskaia nu mai ramasese pe mal decat ariergarda.

Armata trecuse toata si era in celalalt capat al Moscovei, ori dincolo de Moscova. In acelasi timp, adica pe la ceasurile zece in dimineata zilei de 2 septembrie, Napoleon, in mijlocul trupelor sale, statea pe dealul de la Poklonnaia si se uita la privelistea ce i se deschidea in fata. Incepand la 26 august si pana la 2 septembrie, din ziua bataliei de la Borodino si pana la data intrarii lui in Moscova, in toate zilele acestei zbuciumate si memorabile saptamani, vremea se mentinuse neobisnuit de frumoasa; era una din acele toamne care uimesc totdeauna, cand soarele, foarte scoborat, foarte aproape de orizont, dogoreste mai fierbinte chiar decat primavara, cand in vazduhul limpede si pur stralucesc toate, de te dor ochii, cand ti se umfla pipetul, inviorat sa respire aerul imbalsamat al toamnei si cand pana si noptile sunt calde, iar in noptile acestea negre si calde cad necontenit, spre spaima si bucuria oamenilor, stele de aur.

La 2 septembrie, la orele zece dimineata, vremea era asa.“