Rapid. Realul din Giulești, O iubire alb-vișinie

Rapid. Realul din Giulesti, O iubire alb-visinie. Istoriea echipei si personajele ei de legenda.

Giulestina - o stare de spirit unica Suntem peste tot acasa,/Portile ni se deschid;/Nu-i echipa mai frumoasa/Si iubita ca Rapid (...) // Nu va dati batuti o clipa,/Invatati acest refren,/Imnul nostru de echipa./Glasul lor in fior de tren... Cine a ascultat macar o data acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Paunescu, stie de ce ecoul tribunelor din Giulesti se reverbereaza misterios, la infinit. Glasul rotilor de tren!

("Mai bine un meci al Rapidului decat un concert mediocru" - vorba lui Dan Grigore...) Nu e vorba despre scoruri si clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul ca fotbalul se joaca - nu-i asa?

- cu un balon rotund. Nu. Este altceva.

Mult mai mult decat un meci. Este o stare de spirit. Unica prin intensitatea ei patimasa.

Aceasta este Giulestina, esenta rapidismului, dincolo si dincoace de gazon. Totul trait la cote maxime fiindca, vorba lui Fanus Neagu, "Rapid nu opreste niciodata in garile mici". Foarte probabil, "Caragiale ar fi fost cu siguranta rapidist".

Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regasit intotdeauna in subconstientul suporterului de pe Giulesti. "O echipa atat de simpla, comica, naiva nu avea cum sa treaca neobservata de Nenea Iancu sau de breasla acestuia." Si nici nu a trecut. Rapidul a reprezentat intotdeauna o sursa inepuizabila de fascinatie si inspiratie pentru gazetari, prozatori, poeti, politicieni si artisti din toate ramurile, asa cum se mandreste Brigada Pittis.

Marius Sumudica vorbea si el, la un moment dat, in felul lui, despre clubul pe care l-a antrenat si la care a evoluat in trei perioade diferite: "Nu vreau sa par eu mai rapidist decat altii, dar de fiecare data imi dau lacrimile cand porneste imnul. Pentru mine, este dragostea vietii mele, in afara de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club inteleg ce spun".

Iar Marius Mitran puncta, in 2021, la ultima dintre multele reveniri ale Rapidului (adesea in "formula ABBA"!) in elita fotbalului romanesc: "...Cand canta, Rapid spune adevarul si obliga la exercitii de admiratie. De fapt, gresesc, nu obliga pe nimeni, la nimic. Rapid implica o prezenta sufleteasca, si-atat.

Nu ai suflet, nu-i nicio problema, doar ca pierzi sensul pentru care s-a inventat fotbalul. (...) Un cantec venit de departe, in timp, un fel cu totul special de a simti viata, o echipa cu o voce care nu a tacut niciodata, intr-o tara care a tinut gura inchisa mai mereu, de frica si, cel mai adesea, din interese rau intelese. O poveste fara sfarsit, cum scria pe un banner, candva, in Giulesti, dar, iata, cu mai multe inceputuri, in ideea ca, atunci cand iubesti, nu trebuie sa iti ceri scuze, pentru nimic, niciodata"...

Rapid. Realul din Giulesti, O iubire alb-visinie. Istoriea echipei si personajele ei de legenda.

Giulestina - o stare de spirit unica Suntem peste tot acasa,/Portile ni se deschid;/Nu-i echipa mai frumoasa/Si iubita ca Rapid (...) // Nu va dati batuti o clipa,/Invatati acest refren,/Imnul nostru de echipa./Glasul lor in fior de tren... Cine a ascultat macar o data acest imn al Rapidului, compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Paunescu, stie de ce ecoul tribunelor din Giulesti se reverbereaza misterios, la infinit. Glasul rotilor de tren!

("Mai bine un meci al Rapidului decat un concert mediocru" - vorba lui Dan Grigore...) Nu e vorba despre scoruri si clasamente. Nu e vorba despre cine a marcat golul, dubla, hattrick-ul. Nu e vorba nici despre faptul ca fotbalul se joaca - nu-i asa?

- cu un balon rotund. Nu. Este altceva.

Mult mai mult decat un meci. Este o stare de spirit. Unica prin intensitatea ei patimasa.

Aceasta este Giulestina, esenta rapidismului, dincolo si dincoace de gazon. Totul trait la cote maxime fiindca, vorba lui Fanus Neagu, "Rapid nu opreste niciodata in garile mici". Foarte probabil, "Caragiale ar fi fost cu siguranta rapidist".

Acestea sunt vorbele eseistului Radu Enescu, dar ele s-au regasit intotdeauna in subconstientul suporterului de pe Giulesti. "O echipa atat de simpla, comica, naiva nu avea cum sa treaca neobservata de Nenea Iancu sau de breasla acestuia." Si nici nu a trecut. Rapidul a reprezentat intotdeauna o sursa inepuizabila de fascinatie si inspiratie pentru gazetari, prozatori, poeti, politicieni si artisti din toate ramurile, asa cum se mandreste Brigada Pittis.

Marius Sumudica vorbea si el, la un moment dat, in felul lui, despre clubul pe care l-a antrenat si la care a evoluat in trei perioade diferite: "Nu vreau sa par eu mai rapidist decat altii, dar de fiecare data imi dau lacrimile cand porneste imnul. Pentru mine, este dragostea vietii mele, in afara de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club inteleg ce spun".

Iar Marius Mitran puncta, in 2021, la ultima dintre multele reveniri ale Rapidului (adesea in "formula ABBA"!) in elita fotbalului romanesc: "...Cand canta, Rapid spune adevarul si obliga la exercitii de admiratie. De fapt, gresesc, nu obliga pe nimeni, la nimic. Rapid implica o prezenta sufleteasca, si-atat.

Nu ai suflet, nu-i nicio problema, doar ca pierzi sensul pentru care s-a inventat fotbalul. (...) Un cantec venit de departe, in timp, un fel cu totul special de a simti viata, o echipa cu o voce care nu a tacut niciodata, intr-o tara care a tinut gura inchisa mai mereu, de frica si, cel mai adesea, din interese rau intelese. O poveste fara sfarsit, cum scria pe un banner, candva, in Giulesti, dar, iata, cu mai multe inceputuri, in ideea ca, atunci cand iubesti, nu trebuie sa iti ceri scuze, pentru nimic, niciodata"...