Psihomotricitatea

In procesul de educare psihomotrica actiunile sint orientate spre acumularea unor conduite, pe care se cladesc treptat componentele de baza, ceea ce va contribui la formarea unei reprezentari mai corecte despre miscarile corpului si ale segmentelor sale. Pe aceste considerente, preocuparile copilului vor trebui orientate spre functiile de echilibru, static si dinamic, precum si de coordonare dinamica generala, ca preludiu la integrarea sa socio-familiala, ca obiectiv imediat, si socio-productiva, ca obiectiv de perspectiva. O astfel de problematica o au in vedere autorii acestei lucrari.

Ea se inscrie intr-o directie mai putin frecventata de teoreticienii si practicienii de la noi si de aceea demersul trebuie aplaudat si valorizat la maximum. Lucrarea se adreseaza, cu prioritate, studentilor si cadrului didactic de la o serie de facultati de profil (psihopedagogie, educatie fizica si sport, medicina etc.), precum si practicienilor din domeniile recuperarii si reformarii unor functii psihomotrice. (prof.

univ. dr. Constantin Cucos) Din cuprins: - Principalele etape ale evolutiei psihomotrice ale copilului; - Organizarea activitatii educative si reeducative in psihomotricitate; - Schema corporala; - Rolul terapeutului in organizarea si desfasurarea procesului de reeducare; - Jocul si rolul lui in procesul de educare si reeducare psihomotrica.

Fragment din lucrare: „In evolutia sa, pentru inceput, copilul cuprinde, in cimpul sau vizual, miscarile miinilor, iar prin repetarea gestului se realizeaza, de fapt, coordonarea dintre cimpul vizual si cel motor. Asemenea actiuni, prin repetare, se formeaza la nivelul tuturor perceptiilor senzoriale si motorii: tactilo-kinestezic, vizualo-motorii, audio-fonice. Prin repetare, coordonarea ochi-mina se dezvolta si se perfectioneaza prehensiunea, care va ajunge la forma sa de baza, police-index, abia la virsta de un an.

Etapele formarii acestor complicate deprinderi permit intelegerea raportului dintre privire si miscare: la trei luni este doar o miscare reflexa de agatare; la patru-cinci luni priza este cubito-palmara; la sase luni prehensiunea devine digito-palmara; la opt luni priza este radio-palmara; la noua luni priza este radio-digitala; la un an se obtine pensa police-index. Dezvoltarea prehensiunii este in strinsa concordanta cu modul in care se formeaza si se dezvolta echilibrul si coordonarea. Intre trei si sase luni, o data cu dobindirea pozitiei asezat, se pun bazele echilibrului static, al coordonarii miscarilor.

In aceasta pozitie, copilul urmareste cu privirea miscarea unei persoane, se joaca cu obiectele, poate trece o jucarie dintr-o mina in alta. Intre sase si douasprezece luni, o data cu dobindirea pozitiei de stind si a deplasarii cu sprijin, copilul dobindeste echilibrul dinamic, iar coordonarea dobindeste o sfera mai larga de manifestare. Coordonarea oculo-manuala se considera ca parcurge cinci etape de formare si dezvoltare, ordinea lor fiind urmatoarea: orientarea privirii asupra miscarii propriilor maini si tendinta de agatare a obiectelor, urmareste cu privirea deplasarea unei persoane, manifesta dorinta de a intra in posesia jucariei, apuca si manevreaza obiectele, eliberarea lor este spontana, selectioneaza obiectele inainte de a fi apucate, in functie de preferinta, apucarea si manevrarea obiectelor se realizeaza in functie de solicitarile persoanelor din anturaj.

Formarea si dezvoltarea conduitelor motrice de baza se exprima concomitent cu dezvoltarea circuitelor neuromotorii, de apartenenta centrala.”