Prizonier în câmpul tactic

Las marturie cartea aceasta generatiilor viitoare, poate le-o servi la ceva, desi ma indoiesc. Celor care ma vor lauda si celor care ma vor injura, deopotriva. In definitiv, William S.

Culbertson, ministru plenipotentiar al SUA in tara noastra, in perioada 1925-1928, are dreptate: "Omul trebuie sa tina pe langa el cat mai multi prieteni, dar cand e nevoie sa ofenseze, trebuie sa isi faca dusmani adevarati. Mai bine sa ai un dusman recunoscut decat o multime de cunostinte caldute." - Marian Nazat Fragment din cartea "Prizonier in campul tactic" de Marian Nazat: "In locul jidanilor, in anul ce s-a scurs, s-a tocat sorosismul unor structuri politice infiripate din smarcul organizatiilor civice (si civile?), iar norodul a tresarit satisfacut. Apar fel de fel de formatiuni politice si nimeni „nu vedea o contrazicere intre a critica violent partidele si a se ridica prin ele".

Mihail Manoilescu noteaza ca „noile partide sunt militii civile. Membrii lor sunt soldati". Nu stiu de ce, imi vine in minte chipul respingator al Monicai Macovei...

Demagogii n-au pierit vreodata si nici nu se intrezareste vreo perspectiva, deoarece, „cu toate ca miscarile in partidele politice sau chiar crearea unor organisme noi aveau la baza vesnic ambitii sau motive personale, se gaseau totdeauna explicatii de ordin general, scaldate in grija pentru interesele superioare sau in crize subtile de constiinta patriotica si nationala, care puteau sa justifice orice schimbare la fata". Partidul Romania Mare, ca si UNPR sau USR, s-a nascut din aceasta hemoragie de promisiuni si iluzii: „Mantuirea tarii din mlastina morala in care se balaceste si unde a aruncat-o politicianismul hulpav de imbogatiri fara munca pe spinarea romanimii martirizate". Interesul national, minciuna cu care s-a reusit prostirea electoratului valah iarasi si iarasi!

Cum altcumva, de vreme ce „lumea urmarea intr-adevar schimbarile de guvern si luptele politice in general ca pe un spectacol de teatru sau de sport"? „Politica era o preocupare de fiecare clipa a tuturor pentru ca numai prin politica se obtineau slujbe si diverse avantagii morale sau materiale. Cat timp au alternat la conducerea tarii doua partide mari, staruia credinta ca se poate face dreptate si o selectie naturala dupa talentul fiecaruia.

Din clipa insa cand puterea a fost incredintata unui partid fara cadre numeroase, echilibrul s-a zdruncinat. Micul partid vrand sa dovedeasca lumii ca totusi e mare, a trebuit sa puna in locuri de raspundere oameni fara merite sau numai cu meritul de a fi partizan, devalorizand astfel dintr-odata toata conducerea tarii."