Prin urechile acului

Navele erau imitatii din cauciuc si cherestea, cazarmile- decoruri pentru film. Scopul diversiunii:inamicul trebuia sa se pregateasca impotiva unei invazii prin Pas-de-Calais. Debarcarea din Normandia, pe 6 iunie 1944, urma sa fie o supriza.

Ar fi fost un adevarat miracol ca nici unul dintre spionii lui Hitler sa nu afle nimic despre acest plan. Au existat oare astfel de spioni? De fapt, existasera foarte putini, si oamenii din coloana a cincea a spionajului englez, MI 5, ii prinsesera aproape pe toti.Dar era de ajuns unul singur...

Un Ac... Fragment din cartea "Prin urechile acului" de Ken Follett: "Profesorul Godliman avea mai multe cunostinte despre Evul Mediu decat oricare alt om in viata. Cartea sa, Ciuma neagra , bulversase toate prejudecatile despre medievalism; fusese un bestseller, publicat in prestigioasa colectie Penguin Book.

Dupa asta, isi indreptase atentia spre o perioada timpurie, incarcata de mistere greu de deslusit. Intr-o splendida zi de iunie, la 12.30, una dintre secretare l-a gasit pe Godliman aplecat asupra unui manuscris cu: anluminuri - traducea din greu textul scris in latina medievala, isotindu-l de notele sale redactate cu un scris aproape ilizibil. Secretara, care isi pusese in gand sa ia masa de pranz in parcul din Gordon Square, nu agrea deloc sala manuscriselor, unde i se parea ca miroase a mort.

Aveai nevoie de atatea chei ca sa ajungi acolo, de parca ar fi fost un cavou. Palid din cauza luminii de deasupra, stand inaintea pupitrului intr-un picior, ca o pasare, Godliman arata ca fantoma preotului care scrisese cartea, veghindu-si pretioasa sa cronica. Fata isi drese glasul, asteptand sa fie bagata in sama.

In fata ei se afla un barbat scund, trecut de cincizeci de ani, cu spatele garbovit si vedere slaba, imbracat intr-un costum de tweed. Stia ca, odata scos din evul sau mediu, omul era foarte rezonabil. Tusi din nou si spuse: - Domnule profesor!

El isi ridica privirea si cand o vazu ii zambi; dintr-odata nu it tai arata ca o fantoma, ci avea mai mult aerul unui tatic trasnit. - Buna! saluta el cu un ton mirat, de parca tocmai isi intalnise vecinul de palier in mijlocul Saharei.

- Mi-ati spus sa va amintesc ca trebuie sa luati pranzul la Savoy, cu colonelul Terry. - Ah, da! isi scoase ceasul din buzunarul de la vesta si se holba la cadran.

Trebuie sa plec de indata - am de gand sa merg pe jos."