Povestiri fantastice

Exista atatea feluri de fantastic, incat nu e de mirare ca unele dintre ele pot sa treaca uneori drept realitate. Realitatea insasi isi largeste cateodata cu aroganta hotarele si atunci zonele incarcate raman – pentru ani, decenii si chiar secole intregi – ambigue, de o apartenenta incerta. Apoi, prin cine stie ce intamplare, sau numai prin eroziunea obisnuita a timpului, dubla lor natura isi estompeaza de la sine una dintre laturi si fasia echivoca recade intr-o parte sau in alta a hotarului, insotita numai de uimirea ca a putut altadata parea altfel.

Fantasticul nu e opus realului, este doar o infatisare mai plina de semnificatii a acestuia. La urma urmei, a-ti imagina inseamna a-ti aminti. „Am simtit ca, daca nu voi incerca sa descriu tot ce vad, tot ce traiesc, tot ce inteleg (ceea ce nu puteam face decat in proza), realitatea care ma inconjoara imi va intra fara sa ma intrebe in poeme, cu amanuntele ei sordide, intamplarile ei promiscue, personajele ei duplicitare si sensurile ei maculatoare.

Si nu-mi era greu sa-mi inchipui poemele cufundandu-se ca niste corabii de hartie in care s-ar incarca minereu de fier.“ (Ana BLANDIANA)