Poveștile Diandrei. Vol. 1

Dragi copii, Diandra este o fetita asa ca voi, care vrea sa auda o poveste in fiecare seara. Care copil nu ar asculta povesti mereu daca ar avea un parinte sa i le spuna. Intr-o seara, Diandrei i-a venit o idee.

I-a cerut tatalui ei, adica mie, sa faca o poveste pe loc pornind de la cuvintele care i-au venit in minte la intamplare. In acea seara a fost vorba despre o printesa si un extraterestru. Ciudata combinatie, nu este asa?

Cum puteau sa se intalneasca o printesa si un extraterestru? Nu fac ei parte din doua lumi diferite? Si daca s-ar fi fntalnit, ce s-ar fi intamplat mai departe?

Asa ca am fnceput sa fac povestea. M-am gandit la situatiile pe care voi, copiii, le intampinati la scoala, in viata, atunci cand vi se intampla tot felul de lucruri. Sigur ca voi nu intalniti un extraterestru nici nu aveti un vrajitor al castelului Ianga voi.

Dar in timp ce cititi povestea este bine sa va ganditi: oare nu mi s-a fntamplat mie ceva asemanator? Ce am invatat din asta? Fragment din poveste: „Si asa au ajuns pe planeta lui Zarrygot.

Aici totul era surprinzator: soarele pe cerul planetei era albastru, dar norii erau maro, fluturii traiau in colonii sub pamant si din floare in floare zburau broastele, fructele erau imense si aveau multi copaci care cresteau din ele. Totul era absolut pe dos! Dar cel mai distractiv a fost cand Zarrygot le-a facut cunostinta cu prietenii lui.

Erau toti verzi ca si el si erau identici. Nici nu puteau sa-i deosebeasca. Au vorbit, s-au distrat, apoi extraterestrii le-au propus sa se joace labtof (care, asa cum v-ati dat seama, este fotbal spus invers).

Meciul a inceput si trebuie sa spun ca micutii nostri printi si printese nu se descurcau prea bine. Aici, pe planeta lui Zarrygot, labtof insemna ca o minge ii urmarea pe jucatori si daca ii prindea, ii baga intr-o poarta. Asa ca au fugit din toate puterile, dar au pierdut partida pana la urma.

Totul era atat de nou, de neinchipuit, ca nici nu si-au dat seama cum trece timpul. Dupa ce au terminat marele meci, Zarrygot i-a dus pe marginea unui rau maro care curgea incet. Un miros pe care il cunosteau le-a gadilat narile: raul era de ciocolata.

Veseli si pofticiosi au baut cat de mult au putut. insa, spre uimirea lor, extraterestrii nu au vrut nici macar sa guste: - Pai, ciocolata nu este buna deloc, i-a lamurit Zarrygot. La noi, parintii incearca sa ne oblige sa mancam numai ciocolata, dar noua nu ne place, vrem altceva.”