Povești cu gust

Convingerea lui Mircea Radu e ca bucatele pe care le prezinta in aceasta carte nu sunt doar hrana, pentru a potoli foamea, nu sunt doar stimulii simturilor – gustul, mirosul, vazul –, ci si „madlena lui Proust“ care te proiecteaza, de pilda, intr-o copilarie magica, declansand amintiri si intretinand placerea de a sta la masa si de a spune povesti. Povesti cu gust, fireste. Daca ar fi sa ia in seama doar retetele si fotografiile care le insotesc, dintre care multe sunt chiar opera autorului, cititorii s-ar grabi sa considere acest volum o alta carte de bucate, fara indoiala, cu gust.

Daca ar fi sa ia in seama doar povestile, cititorii ar descoperi un narator, fara indoiala, iscusit, pentru care prajiturile din copilarie, unchii si matusile, prietenii de joaca, fetele care iubeau muzica disco sunt obiectul unor tandre evocari, pe cand tablourile prezentului, cateodata ilare, agitate, stridente, lasa si un gust amarui. Insa, datorita unor fine si discrete jocuri ale memoriei si ale gustului, Mircea Radu asociaza fiecare poveste cu o reteta fie din alte vremuri, fie de acum, fie din bucataria traditionala romaneasca, fie din cea meridional-orientala. Bucatele iau gustul povestilor, iar povestile, inevitabil, pe cel al bucatelor.