Povestea Faridei

Povestea Faridei reprezinta primele memorii ale unei supravietuitoare a terorii ISIS. Toti barbatii au fost omorati. Toate femeile au devenit sclave, dar Farida a reusit sa evadeze.

In august 2014, Farida, o adolescenta obisnuita, incerca sa se bucure de vacanta de vara. Fata locuia intr-o regiune muntoasa din nordul Irakului, iar ce a urmat este de neimaginat. Satul ei a cazut prada unui atac pus la cale de ISIS.

Acestui atac i-au cazut victime toti barbatii, inclusiv tatal si unul dintre fratii Faridei, iar femeile au fost luate ostatice si supuse unor chinuri atroce, de la batai si violuri pana la vanzare in piata, asemenea unor vite. Dupa sapte tentative esuate de a se sinucide, Farida va profita, impreuna cu alte cinci tinere, de o ocazie favorabila si va fugi in desertul libian. Farida a dovedit un curaj incredibil intr-o situatie care parea fara iesire si s-a hotarat sa faca publica povestea ei de viata.

Ne aflam in prezenta memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arata ce inseamna cu adevarat lupta pentru supravietuire a unor oameni nevinovati, prinsi in vartejul razbunarii inexplicabile a membrilor ISIS. Andrea C. Hoffmann, coautoarea cartii, este unul dintre jurnalistii specializati in problemele din Orientul Mijlociu si situatia femeilor din tarile musulmane.

In ultimii 15 ani, Hoffmann a scris numeroase reportaje despre situatia politica din zona, iar materialele ei despre Iran au fost premiate de nenumarate ori. Fragment din volumul "Povestea Faridei" de Farida Khalaf: „Mi-am pus latul in jurul gatului. Insa, de aceasta data nu era niciun pat de pe care sa pot sari.

Asadar, mi-am traspicioarele in sus. Am simtit cum se strangea latul si cum ma lasa fara aer. Am inceput sa horcai dupa care am ametit.

Nu mai stiu exact ce a urmat. Probabil ca picioarele mele au ajuns din nou pe pamant, astfel incat nu m-am sufocat imediat. Atarnam asadar cu capul in lat si ma gaseam intr-o stare de intunecare spirituala.

Incercam sa-mi trag din nou picioarele sub mine, pentru a grabi procesul mortii. Dar imi pierdeam mereu cunostinta si, odata cu ea, capacitatea de a-mi controla membrele. In cele din urma bara de fier din zid se rupse si m-am prabusit la pamant.

Stiam: esuasem din nou. Dimineata isi facu aparitia Emirul si ma gasi in celula, pe jos. Fu cuprins pe data de un atac de furie.

- Bestie nenorocita, urla el. Daca vrei neaparat sa mori, te pot ajuta cu cea mai mare placere. O sa-ti dau eu tie o lectie!

Ma lua pe umar si lua cu sine si bara cu carlige atunci cand ma cara afara din celula. In chip ciudat, pe acesta nu-l deranja catusi de putin ca nu aveam niciun voal pe mine si ca purtam doar acea rochie albastra, pe care o uram. Era rochia in care ma violase.

Nici macar nu-i pasa de faptul ca ma vedeau astfel ceilalti barbati. Ba din contra: ii incuraja chiar sa-l urmeze. Curiosi cum erau din fire, acestia nu se lasara invitati a doua oara.

Banuiam ca se va petrece ceva rau, atunci cand ma dusese in incaperea in care ajunsesem in urma cu mai multe zile impreuna cu Evin. Zeyad ma puse pe o masa si ceru sa i se aduca niste cabluri de curent electric. Dupa care incepu sa ma bata, innebunit de furie.”