Portretul lui Händel

Arta sa trada omul care priveste viata de foarte departe, de foarte sus, in felul lui Goethe. (...) In acest regat al artei, neatins de intamplarile capricioase ale vietii, ni se pare ca domneste uneori o lumina prea uniforma. Sunt Campiile Elizee: te odihnesti de zbuciumul vietii, dar il regreti deseori.

Insa nu exista oare ceva miscator, emotionant, in spectacolul acestui maestru senin in mijlocul durerilor, ramanand cu fruntea fara cute si cu inima fara griji? Romain Rolland Fragment: " Aceast? mas?

enorm? de carne era cuprins? de accese de furie.

Înjura aproape la fiecare fraz?. În orchestr? „muzican?ii tremurau când vedeau cum frem?ta peruca lui mare ?i alb?".

Când corul nu era atent, avea un fel de a striga: Chorus cu o voce tun?toare care-i f?cea s? tresar? pe auditori.

Chiar în casa prin?ului de Galles, la Carlston House, unde repeta cu orchestra unele oratorii, dac? prin?ul ?i prin?esa întârziau, nici m?car nu se ostenea s?-?i ascund? mânia.

Iar dac? doamnele de la curte aveau proasta inspira?ie s? ?u?oteasc?

în timpul concertului, nu se mul?umea s? înjure ?i s? blesteme, ci le apostrofa vehement strigându-le pe nume.

— „Sst! sst! — spunea atunci prin?esa, cu obi?nuita-i blânde?e "H?ndel e r?ut?cios".

Nu era nicidecum r?ut?cios. „Era aspru ?i t?ios, spune Burney, dar cu totul lipsit de r?utate. Oricât de mânios ar fi fost, avea un fel original de a se purta, care, impreun?

cu engleza stâlcit? pe care o vorbea,ii f?cea mânia foarte agreabil?". Ca ?i Lully sau Gluck, avea darul de a comanda.

Asemenea lor, amesteca o for?? gata s? erup?, ce zdrobea rezisten?ele, cu o bonomie spiritual?

ce ?tia s? vindece r?nile pe care le pricinuise. Arma sa cea mai puternic?

era râsul. „in timpul repeti?iilor se ar?ta autoritar, dar în observa?iile sale ?i chiar în dojeni avea un umor de mare putere comic?"."