Ponica

Acum, la aceasta editie a cartii, imi dau seama inca mai bine, ca Povestea Hortensiei Georgescu trebuia scrisa. Trebuia spusa intr-o lume romaneasca ce aluneca, tot mai evident, spre derizoriu. Intr-o lume in care marile valori tac – cele tinere neluate in seama de autoritati, iar cele cu varste venerabile obligate sa traiasca din pensii de mizerie –, intr-o lume in care cuvinte si notiuni precum demnitate, cinste, morala, devotament, iubire de patrie sunt ignorate, ba chiar luate in deradere, intr-o lume in care televiziuni de tot felul propun, mai ales tinerei generatii, drept „modele“, vedete de tinichea care, pe bani multi, isi exhiba detalii scabroase ale vietii lor intime, intr-o astfel de lume destinul de exceptie al Hortensiei Georgescu trebuie cunoscut.

Cand Ardealul de Nord este ocupat de trupele horthyste, cand ungurii ocupanti navalesc la Cluj, ea fuge la Bucuresti in toiul noptii, de mana cu cei doi copii, cu sotul ei si cu doua valize in care-si ingramadeste la iuteala toata avutia. Romanca exemplara, ajunsa intr-o capitala aproape ostila, avand un „dosar“ greu in spate, Hortensia Georgescu isi construieste cu demnitate, pas cu pas, un alt destin. Trezindu-si la viata harul de pret cu care a daruit-o Dumnezeu, ea va aduce in Tezaurul de Frumos al tarii, in sipetul artei costumului de teatru si de film, valori nepieritoare.

Da, Povestea Hortensiei Georgescu trebuia spusa. Trebuia scrisa. - Silvia Kerim Doamna Georgescu a fost cel mai fidel colaborator al meu.

A fost un aliat care, spre deosebire de altii, nu m-a tradat niciodata. Fara costumele create de ea, personajele «mele» nu ar fi avut o personalitate atat de nuantata. Fara harul ei, fara inventivitatea ei, plastica filmelor mele nu ar fi avut acelasi rafinament… Da, intr-adevar, PONICA a avut Geniu.

- Mircea Veroiu