Pogoară-te, Moise

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Gandite de autor astfel incat in ansamblul lor sa alcatuiasca un roman, povestirile din Pogoara-te, Moise urmaresc arborele genealogic stufos al familiei McCaslin prin prisma cate unui personaj dintr-o generatie sau alta. Cu stilul sau inconfundabil si rafinamentul lui stilistic, fara sa tina cont de cronologia clasica, Faulkner alterneaza pe parcursul acestor proze atat perspectivele din care povesteste, vizand plurivalentele relatiilor dintre albi si negri, cat si, trecand de la farsa la cele mai mari profunzimi, cheia discursurilor, zugravind astfel complexitatea naturii si a vietii umane. Cele mai bune parti din carte nu se ocupa direct de soarta negrilor, ci de conditia spirituala a albilor in mainile carora se afla acea soarta.

Experienta prin care i se dezvolta lui Isaac McCaslin sensibilitatea morala reprezinta un soi de compendiu al celor mai mari sentimente romantice si transcedentale ale Americii. - Lionel Trilling Este cel mai mare scriitor pe care ni l-a dat Sudul... Prin toata preocuparea lui pentru Sud, Faulkner a cautat de fapt sa dezvaluie natura umana.

Asa ca trebuie sa revenim la el pentru acea continuitate a moralitatii care e responsabila de maretia clasicilor nostri. - Ralph Ellison CUPRINS: A fost Focul si vatra Pantalone in negru Batranii Ursul Pogoara-te, Moise Fragment din volumul "Pogoara-te, Moise" de William Faulkner: “„O negresa batrana numita Mollie Beauchamp", spuse Stevens. „Ea si cu barbatu-sau locuiesc la ferma lui Edmonds.

E nepotul ei. Iti aduci aminte de el — Butch Beauchamp, care a stat un an aici in oras acum cinci sau sase ani, cea mai mare parte a timpului in inchisoare, pana l-au prins in cele din urma dand o spargere la magazinul lui Rouncewell intr-o noapte ? Ei bine, acum a intrat intr-un bucluc si mai mare.

Nu pun deloc la indoiala ce spune ea. Sper doar, si pentru ea, ca si pentru marele public pe care il reprezint, ca buclucul asta de acum e foarte grav si poate si definitiv...” „Stai nitel”, spuse redactorul. Nici nu trebui sa plece de la masa lui.

Scoase fasia cu telegrama agentiei de presa din carligul ei si i-o intinse lui Stevens. Fusese transmisa din Joliet, Illinois, in aceeasi dimineata. “Negru din Mississippi, in ajunul executiei pentru asasinarea unui politist din Chicago, isi dezvaluie numele completand fisa de recensamant.

Samuel Worsham Beauchamp...” Cinci minute mai tarziu, Stevens traversa din nou piata pustie, in care suspensia fierbinte a amiezii era cu cinci minute mai aproape. Crezuse ca se ducea acasa, la pensiunea lui, pentru masa de pranz, dar constata acum ca nu facea asta. Pe deasupra, nici nu mi-am incuiat biroul, se gandi el.

Dar cum Dumnezeu izbutise sa ajunga aici, la oras, cale de douazeci si sapte de kilometri? Poate chiar mersese pe jos. „Asa ca se pare ca n-am vrut sa spun ce am spus ca sper", zise el cu voce tare, urcand iarasi treptele de afara, iesind din stralucirea orbitoare, cetoasa si acuma fara vant, a soarelui, si intrand in biroul sau.

Se opri. Pe urma spuse: - Buna dimineata, domnisoara. Worsham.” Si ea era batrana de tot — subtire, dreapta, cu parul alb aranjat intr-o pieptanatura ordonata, de moda veche, sub o palarie decolorata de acum treizeci de ani, imbracata in negru ruginiu, cu o umbrela ferfenitita, arsa si ea de soare pana ce ajunsese verde in loc de neagra.

Si pe ea o stia de cand se nascuse.”