Pe urmele lui Odiseu

Din zorii istoriei pana in secolul XX, soarta a nenumarati indivizi siliti sa rataceasca prin lume in cautarea unei vieti mai bune s-a asemanat, intr-o masura mai mica sau mai mare, cu aceea a miticului Odiseu. Fascinanta aventura a lui Hristu Danielopol, un Odiseu modern pornit sa isi implineasca destinul de intreprinzator pe fondul radicalelor prefaceri ce au zguduit Europa de Est incepand din perioada razboaielor balcanice si pana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, i-a oferit autoarei volumului de fata, istoricul si omul de litere Marianna Koromila, prilejul de a-si pune in valoare cunostintele si talentul in evocarea unui periplu plin de culoare, prin spatii geografice si medii sociale de o uimitoare diversitate. Negustor de coloniale la Constanta, zaraf la Galati, proprietar de cafenea/cofetarie in statiunea Berdianska de la Marea Azov, importator de succes in Dobrogea interbelica, angrosist in oborul bucurestean, director al Cooperativei de Stat a Cofetariilor din capitala, fermier pe pamantul sacru al Aticii, personajul central parcurge un itinerar captivant, a carui prezentare inspirata a contribuit, nu putin, la succesul binemeritat al cartii in patria autoarei.

Fragment din carte: "TOATA MAREA NEAGRA isi trimitea copii sa studieze la Constantinopol. Si nu doar marii negustori, industriasii, armatorii si mosierii, dar si micii rentieri, mestesugarii si functionarii, ba chiar si oamenii care cultivau pamantul sau traiau de pe urma marii, familii carora nu le prisoseau banii faceau tot ce puteau ca sa isi trimita macar un copil in capitala. Sa invete carte - contabilitate, teologie, limbi straine - insa, inainte de toate, sa invete bine greaca pentru „a deveni om".

Adevarate faruri ale educatiei pentru grecii din imperiu sau din diaspora erau Marea Scoala a Neamului si Scoala Teologica din insula Halki pentru baieti si, respectiv, Scoala Zappio pentru fete. La aceste stralucite institutii de invatamant voia toata lumea sa isi trimita copiii. Pentru cei care nu reuseau, existau zeci de alte scoli bune.

Rudele, asociatii, reprezentantii comerciali si consatenii stabiliti in Constantinopol isi asumau obligatia de a-i gazdui pe elevi, de a veghea asupra educatiei lor, de a le urmari progresele. Ba chiar si cei cazati in internate erau intotdeauna incredintati unui tutore din Constantinopol, care era responsabil pentru copil in fata scolii si a parintilor. In fiecare luna septembrie, in porturile mari de la Marea Neagra, obisnuita forfota isi schimba pentru scurt timp infatisarea si capata o culoare complet diferita.

Cheiurile se umpleau de liote de copii. Fetite incruntate sezand pe cufere gigantice, doici vanjoase cu fetele rosii de la plans, palarioare, voaluri si umbrelute, rochii pariziene si parfumuri, doamne din inalta societate, adolescenti imberbi, trasuri incarcate cu bagaje luxoase; tinere domnisoare isi reazema cutiile cu palarii langa genti si alearga sa isi revada vechile prietene, tati intransigenti cu o alura severa repeta ultimele instructiuni, predand documente, pasapoarte si bilete de vapor, oameni sarmani isi insotesc baiatul pana pe chei muti si nedumeriti; rasete, plansete, imbratisari, sarutari, promisiuni, noi cunostinte - sovaielnice primele vorbe schimbate - temeri ce cresc pe masura ce se apropie ora despartirii, batistute de dantela, urari, copii atarnati de balustrada; rudele de pe mal devin o masa cenusie, „treptele lui Potemkin" se innegresc si frunzisul nu se mai desluseste, cheiul devine tot mai mic, turlele se pierd in departare, in urma nu mai ramane decat un punct negru. Odesa, Sevastopol, Constanta, Varna, Rostov, Kerci, Novorosiisk, Suhumi, Batumi, Trapezunt, Bosforul.

Elevii ce abia terminasera scoala primara ajungeau acum sa cunoasca pentru prima oara lumea inconjuratoare. Comunitatile grecesti infloreau pe coasta Marii Negre. Dar si in interior existau o multime de greci.

In Principatele Romane si in Sfanta Rusie refugiatilor din epoca bizantina le-au urmat din timp in timp mari valuri de emigratie: 1453, 1774, 1828, 1878... Fanarioti, macedoneni, epiroti si peloponezieni in Tara Romaneasca si Moldova. Fugari din Ciclade in Crimeea si la Marea Azov.

Greci din Chios, Pont si Anatolia, in Caucaz, Georgia, Azebaidjian, locuitori din Insulele Ionice, la Dunare. Si cu cat locuiau mai departe inspre interiorul continentului, cu atat simteau mai intens nevoia de a-si aduce copiii in contact cu centrul, cu Constantinopolul."