Pe aripi de vultur

Romanul relateaza povestea adevarata a unui colonel de la Beretele Verzi, care, dupa ce se pensioneaza, este chemat sa conduca un raid secret, organizat de magnatul H. Ross Perot. El este pus in fruntea unui comando care are misiunea de a scoate dintr-o inchisoare iraniana doi angajati americani ai lui Perot, directori executivi specializati in computere din cadrul unei corporatii texane, luati ostatici in timpul Revolutiei iraniene, mai exact in timpul crizei ostaticilor din anul 1979.

Fragment din volumul "Pe aripi de vultur" de Ken Follett: "- Ross, avem o problema. Era o formulare cu inteles in EDS: Avem o problema insemna vesti rele. Gayden continua: - E vorba de Paul si Bill.

Perot a stiut imediat la ce se referea. Felul in care cei doi oameni de baza ai lui din Iran fusesera impiedicati sa paraseasca tara era de-a dreptul sinistru, si nu i-a iesi niciodata din minte, nici in timp ce mama lui era pe moarte. - Dar trebuie sa li se permita sa plece din tara azi.

Furia incepu ca un mic nod greu in adancul stomacului. - Bill, am fost asigurat ca vor fi lasati sa plece din Iran de indata ce interviul se termina. Vreau sa stiu cum s-a intamplat acest lucru.

- I-au aruncat, pur si simplu, in inchisoare. - Care au fost acuzatiile? - Nu le-au specificat.

- In baza carei legi i-au inchis? - Nu au spus. - Ce vom face sa-i scoatem afara?

- Ross, au stabilit cautiunea la nouazeci de milioane de tomani. Asta inseamna douasprezece milioane, sapte sute cincizeci de dolari. - Douasprezece milioane?

- Da. - Cum naiba s-a intamplat asta? - Ross, am vorbit la telefon cu Lloyd Briggs timp de jumatate ora, incercand sa inteleg, si adevarul este ca nici Loyd nu intelege.

Perot facu o pauza. Directorii de la EDS ar fi trebuit sa-i dea lui raspunsuri, nu sa-i puna intrebari. Gayden nu ar fi fost capabil sa-l sune fara sa se informeze el insusi cat se poate de amanuntit.

Perot nu va obtine mai multe informatii decat el in acel moment. Gayden, pur si simplu, nu stia. - Cheama-l pe Tom Luce la birou, zise Perot.

Suna la Departamentul de Stat din Washington. Aceasta are prioritate dincolo de orice altceva. Nu mai vreau sa stea in inchisoarea aceea niciun afurisit de minut in plus!

Margot isi ciuli urechile cand il auzi spunand afurisit: era cat se poate de neobisnuit din partea lui sa injure, mai ales de fata cu copiii. Intra in bucatarie cu fata incremenita. Ochii lui erau albastri precum Oceanul Arctic si deopotriva de reci.

Ea cunostea acea privire. Nu era doar furie: el nu era genul de barbat care sa-si risipeasca energia intr-o afisare de nervozitate. Era o privire de hotarare inflexibila.

Insemna ca hotarase sa faca ceva si ca va face tot ce-i sta in putere pentru a rezolva acel lucru. Ea vazuse acea hotarare, acea forta a lui cand l-a cunoscut, la Academia de Marina din Annapolis... chiar sa fi trecut douazeci si cinci de ani de atunci?

Era calitatea care il distingea de ceilalti, il facea diferit fata de multitudinea de barbati. Oh, el avea alte calitati - era istet, nostim, putea fermeca pasarile din copaci -, dar ceea ce il facea exceptional era puterea vointei lui."