Partitura pentru ferestrele copacilor

Poeta moderna ca abordare, dar romantioasa prin natura poeziilor, Romita Malina Constantin imagineaza viata ca poezie, ca o suita de imagini, onirice, suprarealiste in care cuvintele se interfereaza intre vis si bolta divinului: (hai-hui prin do-re-mi): "ei ma invata cum sa cresc in casa o salcie cu buze carnoase si plete mai jos de solduri/apoi sa treier pietrele si sa daram acoperisul/desi e aproape ilegal sa dormi sub stele/imi arata cum sa zgarii papusile Matrioska/trezindu-ma dimineata ca o lupoaica/ce se amesteca cu oamenii in vreme de seceta/cu toate ca o parte din mine e usor indragostita/de fructele paradisului si de litera X/am o identitate schimbata/un vis nebun numit poezie". O bogatie de trairi incredintate dezinvolt unor cascade de cuvinte, in mijlocul naturii ca martor al iubirii si in pulsatii in comuniune spirituala cu universul si sistemul planetar. Ea asterne iubirile, elanurile sentimentale, dorintele, fantasmele, bucuria de a fi intr-un ocean de iubiri (filiale, maritale, maternele, amicale).

Poeta ne inunda cu simtiri vibrante, desi evolueaza si spre cerebral (un semn de evolutie certa ,de maturitate artistica) evitand dulcegarii inutile. E pe cararile destinului, mereu admirativa, mereu indragostita de tot ce o inconjoara, o Casandra care face apelul de a trai numai si numai prin iubire si daruire altruista de sine, sacrificiul pe altarul marilor sentimente parandu-i-se sediul misterului vietii, asumat printr-o credinta religioasa autentica (asculta, /vesnicia sta la masa cu noi / e atat de naiva incat ne arata buzunarele/in timp ce zilele cad de pe ziduri inalte/si strig; veniti, veniti, treierati-mi sangele/in cimitirul de la marginea drumului) Angela Nache Mamier, scriitor roman (Franta) Fragment din cartea "Partitura pentru ferestrele copacilor" de Romita Malina Constantin "contrarii mute din silueta mea cu limba de foc de-as putea saruta lutul pana la uitare cat sa nu mai incapa un varf de ac in zbatere sa pot sterge ziua care se aranjeaza in oglinda ca o cocota cu palarie gata de a iesi pe strazi la radio se anunta ca Frankenstein a cladit o biserica in timp ce tunelul de care toata lumea vorbeste se topeste in intuneric ma strang in nestire pe buzele celui dezbracat si ma spintec scheunand fara oprire de parca un milion de urechi mai pot auzi tanguirea sau numai asa rafala uciderii poate penetra rotatia completa a istoriei dar marul nu-si arunca frunzele. podurile nu-si zidesc ferestrele, cutremurele nu violeaza biata mea inima nu un nou-nascut nu poate trai in trivialul meu maraton, barbatii nu cioplesc in salina slujba de Duminica si nici ranile nu se inchid ca niste gradini suspendate cand sunt in afara triunghiului o, de-as putea fluiera prin focul luminii toata lumea aceasta dincolo de trup in fiecare infometare cineva imi roteste o blana de lup nu mai cunosc frontiera sau poate ca moartea e o misiune ce trebuie implinita e o solie de iubire in suspin unde rabdarea Ta, Doamne, e un izvor preludiu incifrat dupa o perdea de intelepciune ascunsa intelegerii omului daca imi stai cruce la toate raspantiile cum sta mama la capatul patului am sa urc irepetabil prin somnul meu si-am sa fiu Sange din Sangele tau cuvant in toate botezat pana ce orice poem de dragoste se va legana in silabe asemenea ingerilor care trambiteaza asezarea pe Tron si daca sunt un neajutorat copil in departarea de Tine ca o scufundare in vis Te astept nevazut si cladit in mine vreau sa Te cunosc, Doamne asculta-mi plangerea si apara-mi ochii de somn"