Parisul meu

Corint Books va invita la o calatorie printr-un Paris antrenant si plin de savoare, perfect pentru adultii doritori de a redescoperi o destinatie clasica: Parisul meu. Din jurnalul unui francez prin adoptie de Horea Porumb. „Asa cum exista un Paris al lui Apollinaire si al lui Proust, al lui Pallady si al Marthei Bibescu, al lui Prevert sau Jacques Brel, al lui Camus, cu soarele lui negru prin cenusiul zilelor de toamna din Montmartre, asa exista si un Paris al lui Horea Porumb, foarte personal, pentru un profesor care a predat stiinta in orasul unde exista liceul Louis le Grand si College de France, si nu a fost un simplu turist, ci un traitor de zi cu zi al marelui oras.

Al tuturor si al fiecaruia. Poate ca nu vom apuca ziua cand langa Notre-Dame sau in Place Vendome se va construi o geamie. Parisul a fost si a ramas, pentru noi, Place Dauphine, cheiurile Senei, clipa de azi si Lumea de Apoi.” (Bedros Horasangian) Fragment din volum: „Atentat la redactia revistei Charlie Hebdo.

In timp ce sefii a 80 de state se prefaceau ca defileaza, in semn de solidaritate cu victimele, pe o distanta de 300 de metri, in Place de la Republique, eu participam la traditionala Ceremonie des voeux, la Primaria comunei noastre. Am ajuns la 5 fix si m-am imbulzit printre primii sositi. Puhoiul venea din urma.

Credeam ca asteptarea era din cauza garderobei. In realitate, se avansa incet pentru ca fiecare nou-venit era intampinat de primar, care gasea ceva sa-i spuna, iar apoi musafirul strangea pe rand mana tuturor consilierilor comunali, insiruiti in lungul peretelui marii sali de festivitati. Daca G...

ar fi fost de fata, ar fi stat si ea in acel sir. Primirea a durat o ora — cineva a numarat 1000 de strangeri de maini dupa care primarul s-a mutat de la poarta la tribuna. Dat fiind evenimentele dramatice de la Charlie Hebdo, fiecare oficial purta o insigna „de circumstanta": „Je suis Charlie!

Je suis policier! Je suis juif! C'est la Republique!" Discursul a inceput cu rememorarea politic corecta a atentatului de la ziarul satiric, pentru ca, la urma, primarul sa nu se dezminta si sa lanseze, spre satisfactia mea, si fraza: „Dupa ce vom iesi din starea de emotie, va trebui sa ne punem adevaratele intrebari!" I-a prezentat apoi pe invitatii sai — primarii din comunele vecine apoi echipa municipala, dupa care a chemat la tribuna pe fostii primari (au fost cativa, desigur, batrani, avand in vedere ca actualul detine mandatul neintrerupt de 20 de ani!) si la urma i-a felicitat pe functionarii care s-au pensionat in acest an.

Avem un primar bun. A fost emotionant. In fine, a inceput receptia cu sampanie.

Lumea la asta venise! Jacquart. O minune.

Am baut vreo 6-7 pahare, fara sa ametesc. Ca de obicei in aceste ocazii, am avut parte de un bufet asortat, pregatit de bucataresele de la scolile si serviciile comunale, care, lasate „libere" sa se exprime, o data pe an, au aratat ca stiu meserie si ca au imaginatie.”