Paradisul lui Mimi și Tibi

Mimi si Tibi, doi copii care devin supereroi fara voie in apartamentul lor din cel mai inalt bloc din oras, supranumit Turnul Albastru, descopera ca viata reala poate fi cel putin la fel de palpitanta ca un joc pe calculator. Numai ca in viata reala le stau alaturi adevaratii supereroi: parintii, bunica si prietenii lor. O carte incantatoare despre o vacanta mare prea mica pentru atatea aventuri, o carte care se citeste pe nerasuflate, atat de copii, cat si de oamenii mari...

Scriitorul si scenaristul Ioan Antoci a castigat in 2009 premiul pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrala si de Est, la Festivalul de Film de la Cannes, cu scenariul "Cainele japonez". Fascinat de lumile posibile si imposibile pe care filmele si cartile i le-au oferit, Ioan Antoci crede ca singurul paradis tangibil e copilaria pentru ca momentele care o compun nu mor niciodata. "Paradisul lui Mimi si Tibi" este prima lui carte pentru copii.

Fragment din volum: “Cei doi copii izbucnira in lacrimi, cerand sa fie lasati sa plece. Dar Norman nici nu-i baga in seama. Lua o parte din bijuterii si pleca, lasandu-i aproape in intuneric.

Noaptea pe care o petrecura acolo fu un chin. Tremurand de frig, speriati de sobolanii si gandacii care misunau peste tot, Tibi si Mimi se gandira ca au gresit crezand ca-l pot prinde singuri pe Norman. Se temeau ca Norman sa nu fi plecat de tot, speriat de politie, si sa-i uite acolo, sa moara de foame si de sete.

Incercara sa deschida sau sa sparga incuietoarea custii cu o caramida, dar fierul se dovedi mai tare decat piatra. Strigara cat putura de tare, plansera, iar strigara si, in cele din urnia, obositi, adormira unul langa altul, tresarind la fiecare miscare. Dimineata urmatoare si toata ziua, nu se intampla nimic.

Tibi si Mimi isi distrusera gaturile cu strigate si implorari, lovira cu picioarele si mainile barele custii si usa, dar nimeni nu ii auzi. Tibi incerca sa se strecoare printre zabrele, dar nici asta nu le reusi. La un moment dat, un caine s-a apropiat de cusca, a incercat sa-i prinda si sa-i muste, apoi i-a lasat in pace.

Norman n-a mai aparut, iar foamea si setea pusesera stapanire pe cei doi. Se gandeau ca daca nu vor fi gasiti curand, vor muri. O moarte adevarata, fara cod de reincarcare.

- Vom scapa, Tibi, politia ne va gasi. - Dar daca nu ne gaseste? Ma doare burta si trebuie sa fac pipi din nou.

- Du-te in colt. Eu nu ma uit. La doi pasi de ei, era un bax de chipsuri si o punga de batoane cu ciocolata, dar nicio sansa sa ajunga la ele.

Privira asa de mult baxul acela si batoanele, incat la un moment dat li se parura chiar ca le ating. Insa nu simtira decat un gust amar si gatul uscat."