Până la sfârșit

Esti curios ce se intampla in noul roman, Pana la sfarsit, de Irina Binder? Am scris cu sinceritate ca si cum i-as fi povestit totul celei mai bune prietene si confidente. Am pus mult suflet in ea si nu m-am gandit nicio clipa la pareri, la judecati, la ce o sa creada lumea...

- Irina Binder Descopera noua perspectiva a intamplarilor petrecute in volumele Fluturi! Un fenomen in Romania, romanul Fluturi a dominat topurile vanzarilor ani la rand. Acum ai sansa de a redescoperi povestea de iubire dintre Irina si Robert.

Protagonistii se confrunta cu tensiuni ireconciliabile si cu sentimente devastatoare. Stim trairile Irinei, le-am simtit alaturi de ea, dar care este punctul de vedere al lui Robert? Oare iubirea adevarata este imposibila?

In romanul Pana la sfarsit vei redescoperi pasiuni puternice si slabiciuni profund umane. Ce va birui? Fiorul iubirii unice si desavarsite sau simtul datoriei fata de cei dragi?

Pana la sfarsit este noua carte semnata de autoarea bestsellerelor: Fluturi, Insomnii si Strainul de langa mine. In primele trei volume Fluturi, descoperim o poveste inspirata din fapte reale, (sursa fiind chiar blogul autoarei). Irina este initial cucerita de doi barbati, Matei si Robert, care au doua temperamente diferite.

Este povestea unei alegeri, a unor iubiri care incep pline de optimism, dar care pe parcursul lecturii socheaza si inspira. O serie despre iubire, iertare, despre ura si gelozie. Irina Binder a scris pana acum povesti inspirate din fapte reale, sursa fiindu-i propria experienta (volumele Fluturi si romanul Insomnii).

In Strainul de langa mine, eroine sunt trei prietene, “de varste diferite, cu povesti diferite, demente, dar reale suta la suta” si este, de asemenea, inspirata din realitate, prezentand povesti picante, fara cenzuri. Ce este nou la Pana la sfarsit? Perspectiva unui personaj masculin, cea a lui Robert, fratele gelosului Matei.

Descopera reactiile si simtirile lui Robert, pentru a intelege mai bine intreaga poveste de iubire. Dintru inceputul vremurilor, sufletele sunt menite sa se caute, sa se gaseasca, sa se uneasca in ciuda oprelistilor, sa se iubeasca... O forta irepresibila le impinge unul catre altul, pentru a reinstaura Armonia, pentru a invinge Frica.

Uneori, ne sperie minunea Intalnirii, binecuvantarile neasteptate pe care ea le aduce, schimbarile de oranduiala pe care le face necesare. Si ne indoim de puterea Iubirii, ba chiar ne retragem cateodata din fata ei, gandindu-ne ca nu o meritam, ca nu suntem pregatiti. Insa fluturii din piept ne reamintesc cu blandete si pasiune sa ascultam mesajul batailor de inima...

Batai de inima - uneori nebunesc de alerte, alteori infernal de lente. Pana la sfarsit vor fi tot Fluturi care vor insoti batai de inima. - a voastra pana la sfarsit, Irina Binder Fragment din cartea "Pana la sfarsit" de Irina Binder "Ma aflam la vila familiei noastre din Poiana Brasov.

Tocmai iesisem sa plimb cainele, cand, dintr-odata, blanosul meu a rupt-o la fuga spre pajistea din fata casei. Credeam ca vazuse vreo pisica si avea chef de harjoneala, dar cainele meu lup vazuse doar o fata in fata careia s-a oprit si cu care a inceput sa se joace de parca erau prieteni dintotdeauna. N-aveam chef sa merg dupa el, stiam ca urma sa revina singur acasa cand ar fi fost satul de hoinarit, asa cum facea, de altfel, mereu.

Doar ca mai tarziu, vazand ca prietenul meu nu se intorsese, m-am uitat pe geam sa vad daca este tot acolo, cu fata aceea. Ar fi fost prea putin probabil, dat fiind ca trecuse mai mult de o ora de cand il lasasem afara, iar el isi avea propriul ceas, care-l facea sa ajunga acasa mult mai repede. Imaginea descoperita m-a amutit...

Mi se parea ca Dumnezeu imi asezase dinaintea ochilor cea mai senina, mai simpla si mai frumoasa poveste: fata era intinsa pe iarba sub un pom urias, iar cainele meu statea langa ea. Dormeau amandoi de parca erau doi ingeri. I-am privit cu o duiosie de care nu ma stiam in stare, iar cand m-am dezmeticit din visare, m-am gandit ca fata este de prin vecini, fiindca o mai vazusem o data citind in acelasi loc.

Insa tot mi se parea straniu sa doarma acolo, afara, mai ales ca era cam racoare. Am fluierat de la fereastra, crezand ca asa voi aduce cainele acasa, dar el, desi de obicei raspundea imediat la chemarea mea, nu se clintea. Asa ca am iesit si m-am apropiat incet si grijuliu de ei.

Dormeau amandoi, fata cu capul pe o geanta dintr-un material crosetat, iar cainele meu cu botul sprijinit pe piciorul ei, parca pazindu-i odihna."