Orizontul rasturnat

Un roman tulburator despre viata, iubire si moarte. Unde se afla viata noastra constienta? E posibil sa o transferam altcuiva?

Sa o pastram intacta? Hope, Josh si Luke sunt trei studenti la neurostiinte, legati inseparabil printr-o priete­nie neconditionata si o idee geniala. Cand unul dintre ei ajunge pe moarte, hotarasc sa incerce imposibilul si sa-si puna in practica proiectul lor iesit din comun.

Emotionant, misterios si in acelasi timp plin de umor, Orizontul rasturnat e o poveste de dragoste eterna cu un dez­nodamant uluitor. Marc Levy este autorul a 17 romane, publicate in 49 de limbi, fiind cel mai citit autor fran­cez contemporan. Fragment din roman: “Privindu-l pe Luke cum se indeparta, cu mainile impreunate la spate, Josh avu impresia ca prietenul sau imbatranise peste noapte.

Nu stia unde sa se duca, asa ca merse pe strazi, fara sa socoteasca nici pasii, nici oboseala. Traversa orasul, buimac, intrebandu-se cum sa se prefaca, cum sa nu spuna adevarul fara ca totusi sa minta. Si apoi, voia sa creada ca Luke se inselase, ca nimic din ce-i spusese nu era adevarat si nici macar posibil.

Un asemenea lucru nu i se putea intampla lui Hope. Pamantul era plin de netrebnici, de oameni care n-aveau niciun rost, care nu faceau decat sa distruga, dar Hope... Hope avea sa descopere intr-o buna zi un remediu pentru boala Alzheimer, asa ca nu era posibil sa fie atinsa de un rau incurabil.

Avea o misiune de indeplinit si ar fi fost cea mai mare ticalosie ca o tumoare sa o impiedice sa salveze milioane de oameni. Daca moartea voia un suflet, atunci sa aleaga un altul, unul stalcit, dar nu pe cel al lui Hope care era atat de frumos si plin de veselie. La intersectia urmatoare, Josh se intreba de ce oare se gandise la suflete, pentru ca, inaintea acestei discutii cu Luke, nu credea nici in suflete, nici in Dumnezeu, cel putin nu din ziua-n care implinise doisprezece ani, iar acum...

Acum nu mai stia defel ce sa creada. Daca lasa garda jos, daca accepta sa creada in El, avea El sa se aplece asupra cazului lui Hope ca s-o salveze? Atunci cand ajunse pe strada lui, lacrimi i se rostogolira pe obraji fara ca el sa le poata opri.

Se intoarse, isi sterse fata si intra intr-un bar. Isi interzise sa se lase doborat, nu el era cel bolnav, el avea sa sufere in tacere, trebuia sa fie puternic, normal. Sa ramana normal, iata ce-i datora lui Hope.

Sa fie pe deplin normal. Normalitate, pe naiba, zise el dand pe gat un whisky sec."