Opere XV: Omilii la Ioan (III)

Continuam in acest volum cu inca 23 de omilii (XLII-LXIV) din cele 88 ale Sfantului Ioan Gura-de Aur La Evanghelia dupa Ioan. Talcuirile acopera aproape sase capitole din Evanghelie (6-11.48), pana la momentul in care arhiereii se aduna pentru a hotari uciderea lui Hristos, cu putin inainte de ultimul praznic al Pastelui prezentat de Evanghelist. Extras din Omilia a XLII-a Ioan 6, 1-15 Dupa acestea, S-a dus Iisus de cealalta parte a Marii Galileii, in partile Tiberiadei; si Ii urma Lui multime multa, pentru ca vedeau semnele Lui, pe care le facea cu cei bolnavi.

Si S-a dus Iisus in munte, si acolo sedea cu ucenicii Sai. Si erau aproape Pastile iudeilor. Cu oamenii aprigi sa nu ne luam la harta, iubitilor, ci sa invatam sa lasam loc – cand aceasta nu vatama cu nimic virtutea noastra–uneltirilor lor viclene, ca astfel este curmata toata obraznicia.

Si, precum sagetile, atunci cand nimeresc in ceva bine intins, si tare, si vartos, se intorc cu multa iutime asupra celor ce le-au trimis, dar slabesc degraba si se opresc cand puterea cea furioasa cu care au fost trase nu gaseste impotrivire, asa si cu oamenii certareti: cand ne luam cu ei la harta, ei mai mult se salbaticesc, dar cand ingaduim si lasam de la noi, slabim cu usurinta toata nebunia lor. Tocmai de aceea si Hristos, deoarece a auzit ca au auzit fariseii ca Iisus mai multi ucenici face si boteaza deca tIoan, a mers in Galileea, pizma lor stingand si prin plecare domolindu-le intaratarea care avea pasamite sa se nasca in urma acestor cuvinte. Apoi, intorcandu-Se iarasi in Galileea, nu merge in aceleasi locuri – ca nu a mers in Cana, ci de cealalta parte a marii.

De aceea Ii si urmau Lui multimi nenumarate, vazand semnele Lui pe care le facea. Care semne? De ce nu le spune dupa fel?

Fiindca cea mai mare parte a cartii evanghelistul acesta deosebi s-a sarguit s-o foloseasca pentru cuvinte si cuvantari [ale luiHristos]. Priveste, dar, cum intr-un an intreg – si mai ales si acum, la praznicul Pastelui – in privinta semnelor nu ne-a invatat nimic mai mult ca pe slabanog l-a vindecat, si pe fiul slujitorului imparatesc. Caci nu acesta s-a sarguit – [si anume] sa le insiruie pe toate -, fiindca nici nu era cu putinta, ci din cele multe si mari [a infatisat doar] putine.

Si Ii urma – zice – multime multa, pentru ca vedeau semnele Lui, pe care le face.Urmarea [Lui de catre popor]arata un cuget nu foarte intarit – ca avand parte de atata invatatura, [tot] de semen erau manati mai mult; care lucru era o dovada de cuget grosolan. Fiindca semnele, zice [Apostolul], sunt pentru cei necredinciosi, nu pentru cei ce cred. Nu asa insa a facut a facut norodul acela cel de la Matei – ci asculta cum: Se uimeau toti de invatatura Lui – zice – ca ii invata pe ei ca unul care are putere.

Si pentru ce, oare, acum Se urca pe munte si sa dea colo cu ucenicii? Pentru semnul care avea sa fie. Iar faptul ca au suit numai ucenicii era o invinuire adusa multimii care nu-I urmase Lui.

Si nu doar pentru aceasta face asa (adica Se suie pe munte), ci si invatandu-ne ca mereu sa ne odihnim pentru o vreme de zarve si de tulburarea vietii de cetate, ca potrivita pentru filosofie este singuratatea. [...] Traducere si note: Sabin Preda, Cristina-Costena Rogobete si Adrian Tanasescu. Coordonator: Cristian Chivu.