Om bun la centru

Jurnalistul Stefan Irimescu lucreaza la Vocea socialismului si se bucura de micile privilegii ale unui intelectual cu oarecare celebritate: invitatii la film si la teatru sau acces la alimente devenite rare, precum unt sau ulei, fara sa stea la coada ore in sir. Acest confort meschin dispare insa atunci cand este luat la ochi de oamenii Securitatii pentru ca a ascuns scrisori de la cititori ca sa-i protejeze pe semnatarii lor si a strecurat intr-un articol remarci negative la adresa regimului politic. Dupa ce il loveste pe reprezentantul serviciilor secrete, este arestat si torturat zile intregi.

Eliberat, Stefan o cunoaste pe arhitecta Raluca, o femeie flamanda de iubire si care, asemenea lui, nu impartaseste idealurile partidului. Din nefericire, femeia este maritata cu Ilie Stancu, tanara speranta a politicii comuniste, iar povestea de dragoste devine un teribil joc de-a v-ati ascunselea. Propaganda, intemnitare, abuz: scriitor elvetian de origine romana, Andrei Mihailescu a trait sub regimul Ceausescu inainte de a emigra in Elvetia in 1981.

Primul sau roman, Om bun la centru, este un thriller politic ce reviziteaza din exil distopia Romaniei anilor ’80. Proza densa exploreaza interferentele dintre politic si privat intr-un sistem represiv si paranoic in care privatiunile si frica de cel de langa tine fac parte din cotidian: „Denunta-ti vecinul si primesti o locuinta la oras, o slujba, o Dacie, un frigider, fiu credincios al patriei ce esti! Cata vreme actionezi asa, ai farama ta de bunastare si un pic de protectie.

Pe socoteala acelora pe care i-ai predat sau care sunt, pur si simplu, mai slabi, mai putin importanti.“ „Am fost pe teren, am pus si eu ceva acolo in miscare, stii, la centru, acolo unde alearga jucatorii aia care nu marcheaza niciodata un gol. Alearga incoace si incolo si dau mingea mai departe. Sau nici macar nu primesc mingea, dar il impiedica putin pe adversar.

Cinci sau zece secunde, incurca atacul advers, pana cand propria echipa s-a repliat. Asa vreau eu sa gandesc despre mine. Un tip simplu, care da tot ce poate, un om bun la centru.

Pentru ca, peste treizeci de ani, sa pot sa ma uit in ochii copilului meu.“ - Bucuresti, 1980.