O singurătate prea zgomotoasă

Inaintez, ma opresc in dreptul lui si zic: „Buna ziua, domnule Hrabal, cum va simtiti la o suta de ani?“ „Prind puteri, zice, imi recapat increderea. Primii o suta de ani sunt cei mai grei, ca dupa aia... Si inca ceva, daca tot esti tanar si te mananca sa scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: asa va trebuie daca n-ati putut sa stati pe curu' vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce sa le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treaba“, mi-a mai zis si s-a uitat in jos, poate la petele de pe fata de masa, poate la cizmele de cauciuc cu care era incaltat, poate la porumbeii care-l asteptau cuminti sub masa.

- Marin Malaicu-Hondrari Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de multi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multa vreme, cartile sale au circulat in samizdat, adunand in jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionati, cuceriti definitiv de umanismul tragicomic si umorul savuros al operei sale. In timpul vietii, aproape trei milioane de exemplare au fost vandute numai in Cehoslovacia natala.

Mare bautor de bere si mare iubitor de pisici, Hrabal obisnuia sa recite la „Tigrul de Aur“, crasma lui preferata din Praga, pasaje intregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, dupa ce a cazut de la etajul unui spital, incercand sa hraneasca porumbeii. Fragment din carte: "Intr-o dimineata, macelarii mi-au adus un camion de hartii si de cartoane insangerate, cutii pline cu hartii pe care nu le suportam pentru ca miroseau dulceag si pentru ca mereu ma murdaream de sange ca un sort de macelar.

In primul pachet am pus, defensiv, Elogiul nebuniei de Erasmus din Rotterdam, in cel de-al doilea pachet am pus Don Carlos de Friedrich Schiller, iar in cel de-al treilea pachet, pentru ca si cuvantul sa treaca prin carnea insangerata, am pus Ecce Homo de Friederich Nietzsche. Am lucrat neintrerupt intre acele muste inspaimantatoare, in acel viermanar pe care-l adusesera macelarii din abator, iar in acea viermuiala, in acel bazait innebunitor, mustele imi loveau fata precum grindina. Cand am baut a patra halba de bere, langa presa a aparut un tanar suav.

Mi-am dat seama imediat ca nu e nimeni altul decat Isus. Si langa el statea un batran cu obrazul ridat, nimeni altul decat Lao-Tse. Stateau amandoi impreuna cu miile de muste ca de cobalt, ce zburau nebuneste incoace si incolo, iar zgomotul metalic al aripilor si al corpurilor lor rasuna in tonuri acute, inaltand in beci un tablou format dintr-o permanenta miscare de aripi, exact ca in compozitia tablourilor uriase ale lui Jackson Pollock.

Nu m-am mirat de cele doua fapturi, pentru ca bunicii si strabunicii mei, cand beau lichior, aveau si ei astfel de vedenii, li se nazareau personaje din povesti. Bunicul intalnea in anii drumetiei rusalce si zane ale apelor. Strabunicul credea si el in asemenea fapturi, ce-i apareau cand se afla in apropierea fabricii de bere, lui aratandu-i-se mai ales spiridusi si zane, iar eu, care eram educat impotriva vointei mele, atunci cand adormeam sub cerul de doua tone de deasupra patului, pe rafturi mi se iveau Schelling si Hegel, care se nascusera in acelasi an.

"