O întâlnire

Publicat in Franta in 2009, volumul de fata reprezinta, dupa cum insusi Milan Kundera isi avertizeaza cititorul, "o intalnire intre reflectiile si amintirile mele; intre vechile mele teme (existentiale si estetice) si vechile mele pasiuni". Aproximativ treizeci de articole (uneori revazute) compun aceasta scriere care se declina in registre deja explorate in Testamente tradate si Arta romanului. Il vedem pe Kundera in atelierul lui, printre egali, confruntandu-se cu ilustrii sai inaintasi (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii sai (Fuentes, Chamoiseau, Skvorecky, Gombrowicz), cu muzicienii sai (Janacek, Schonberg, Xenakis), cu pictorii sai (Bacon, Matisse).

Alaturi de ei, prin intermediul lor, mediteaza, experimenteaza, face digresiuni, verifica. Un tehnician vorbeste despre meseria lui cu niste colegi. In masura in care ne interesam de culisele creatiei, va fi usor sa culegem o bogata recolta de inteligenta si umor acid.

- Jean-Paul Enthoven, Le Point Traducere din limba franceza de Vlad Russo. Ma gandesc la Thomas Mann straduindu-se sa explice umorul din romanele sale; un efort pe cat de miscator, pe atat de zadarnic, fiindca, pe vremea cand numele patriei sale era patat de nazism, el era singurul care se putea adresa lumii in calitate de mostenitor al vechii Germanii, tara a culturii; gravitatea situatiei sale a ocultat fara speranta fascinantul suras al cartilor lui. Ma gandesc la Maxim Gorki; dorind sa faca un lucru bun pentru oamenii sarmani si pentru revolutia lor (cea din 1905), a scris romanul sau cel mai slab, Mama, devenit mult mai tarziu (printr-un decret al aparatcikilor) modelul sacru al asa-zisei literaturi socialiste; in spatele personalitatii sale transformate in statuie, romanele lui (mult mai libere si mai frumoase decat ne place sa credem) au disparut.

Si ma gandesc la Soljenitln. Era oare acest mare om un mare romancier? Cum as putea s-o stiu?

N-am deschis nici una dintre cartile lui. Rasunatoarele sale luari de pozitie (al caror curaj il aplaudam) ma faceau sa cred ca stiam dinainte tot ce avea de spus." Publicat in Franta in 2009, volumul de fata reprezinta, dupa cum insusi Milan Kundera isi avertizeaza cititorul, "o intalnire intre reflectiile si amintirile mele; intre vechile mele teme (existentiale si estetice) si vechile mele pasiuni". Aproximativ treizeci de articole (uneori revazute) compun aceasta scriere care se declina in registre deja explorate in Testamente tradate si Arta romanului.

Il vedem pe Kundera in atelierul lui, printre egali, confruntandu-se cu ilustrii sai inaintasi (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii sai (Fuentes, Chamoiseau, Skvorecky, Gombrowicz), cu muzicienii sai (Janacek, Schonberg, Xenakis), cu pictorii sai (Bacon, Matisse). Alaturi de ei, prin intermediul lor, mediteaza, experimenteaza, face digresiuni, verifica. Un tehnician vorbeste despre meseria lui cu niste colegi.

In masura in care ne interesam de culisele creatiei, va fi usor sa culegem o bogata recolta de inteligenta si umor acid. - Jean-Paul Enthoven, Le Point Traducere din limba franceza de Vlad Russo. Ma gandesc la Thomas Mann straduindu-se sa explice umorul din romanele sale; un efort pe cat de miscator, pe atat de zadarnic, fiindca, pe vremea cand numele patriei sale era patat de nazism, el era singurul care se putea adresa lumii in calitate de mostenitor al vechii Germanii, tara a culturii; gravitatea situatiei sale a ocultat fara speranta fascinantul suras al cartilor lui.

Ma gandesc la Maxim Gorki; dorind sa faca un lucru bun pentru oamenii sarmani si pentru revolutia lor (cea din 1905), a scris romanul sau cel mai slab, Mama, devenit mult mai tarziu (printr-un decret al aparatcikilor) modelul sacru al asa-zisei literaturi socialiste; in spatele personalitatii sale transformate in statuie, romanele lui (mult mai libere si mai frumoase decat ne place sa credem) au disparut. Si ma gandesc la Soljenitln. Era oare acest mare om un mare romancier?

Cum as putea s-o stiu? N-am deschis nici una dintre cartile lui. Rasunatoarele sale luari de pozitie (al caror curaj il aplaudam) ma faceau sa cred ca stiam dinainte tot ce avea de spus.