O huca in minunatul Inand

Pentru a intelege de ce s-au intimplat toate acestea, care este semnificatia lucrurilor, ar trebui sa ma intorc in timp la momentul in care am primit ultima comanda: Kill Lotek. Mi-a sunat ca un titlu de film. Ca al unei carti politiste.

Ca numele unui blog. Acesta este blogul Kill Lotek scris de mine, William Tally Metro Holografix, gibson de doua ore si, ca orice gibson, dornic si dator sa pirleasca in fiecare zi cite ceva. Nu stiu daca, pentru acest blog, va mai exista si un miine.

Nu stiu nici macar daca pentru mine va mai exista un miine. Asa ca, daca vreau cu adevarat sa deslusesc intelesul intimplarilor din ultima vreme, daca vreau cu adevarat sa aflu cine sint, ce sint, sa nu mai pierdem vremea, sa incep sa scriu faptele, asa cum au fost, asa cum le-am trait. Cum zicea cineva, "Viata nu este cea pe care ai trait-o, ci aceea pe care ti-o amintesti si cum ti-o amintesti spre a o povesti".

Fragment din cartea "O huca in minunatul Inand" de Michael Haulica: "Cind am auzit-o pe Veronica strigindu-ma, am simtit pe loc ca am o erectie cum nu mai avusesem in viata mea. E drept ca nici un instrument ca al lui Conan nu mai avusesem... Am intrat in bucatarie ud leoarca, cu bustul gol, cu bretelele salopetei atirnindu-mi pe linga coapse.

Parca retraiam aceeasi secventa, parca intrasem intr-o bucla, dar speram ca, de data asta, deznodamintul sa fie altul, graful sa fie mai bine trasat, mai atent, variabilele sa fie identificate mai corect. Veronica m-a poftit sa iau loc pe un scaun, mi-a adus paharul cu apa si a ramas acolo, linga mine, aproape atingindu-ma. Era intr-un halat subtire prin care ii ghiceam formele, si nici nu-mi era greu sa i le ghicesc, doar o vazusem de atitea ori goala, pe sezlongul de pe terasa din spate.

Am dat paharul pe git si un fir de apa mi s-a prelins din coltul gurii spre barbie. S-a aplecat si usor, cu limba, a cules pentru ea citeva picaturi. I-am bagat o mina pe sub halat si am urcat tot mai sus pe pulpa ei pina am dat de locul acela care era gata sa ma primeasca.

Si chiar m-a primit, n-avea nimic pe ea decit halatul ala care, nu stiu cum, s-a deschis deodata lasindu-i la vedere pielea pe care, de dincolo de geamul biroului de la mansarda, am tot incercat s-o ghicesc cit era de fina, de matasoasa... Ei, uite ca pielea ei era dincoace de inchipuirile mele, era chiar la marginea mea, o simteam in virful degetelor si era mai mult decit orice inchipuire avusesem vreodata. Veronica era o femeie minunata si a fost o amanta desavirsita si atunci si in alte zile de vineri care au urmat.

"