Nu te împiedica de mine, te implor!

O relatie pasionala, ce o consuma si o intoxica, dar de care a capatat o dependenta periculoasa, o aduce pe Ana in pragul confuziei. Dandu-si seama ca derapeaza, se interneaza de bunavoie intr-un sanatoriu pentru a-si trata suferintele sufletului. Aici il cunoaste pe Iv, medicul ei curant… Fragment din cartea "Nu te impiedica de mine, te implor!" de Georgiana Vaju "Stiam ca urma sa plece in doua ore si avea mare nevoie de odihna, mai ales dupa tumultul amoros din ultimele zile, stiam si ce urma sa facem daca ma intorceam acolo, dar nu m-am putut abtine.

El urma sa plece si nu aveam sa-l mai vad pentru foarte multa vreme. Simteam dorul instalandu-se in toata fiinta mea si incepea deja sa-mi parjoleasca sufletul. Voiam la el, voiam langa el, simteam ca locul meu este in acel moment doar in bratele lui, nicaieri in alta parte.

Acele brate imi devenisera din straine, ireal de intime. Nu existau pentru mine la momentul ala decat doua lucruri: el si dragostea de care aveam nevoie si care fugise de mine atat de mult timp. Restul lucrurilor, care nu erau deloc putine si nici intamplatoare, puteau sa dispara de tot si nu m-ar fi afectat cu nimic.

In momentele acelea nu existam decat eu si el. Innebuneam cu fiecare secunda ce se scurgea, dar nici nu ma miram de asta. Credeam ca nimic si nimeni, niciodata, nu va mai putea sa-mi miste sufletul impietrit si nici sa-mi scoata inima din haul in care o tineam ascunsa.

Si totusi, ceva nu se lega cum trebuie, euforia aceea a dragostei era presarata cu durere si nebunie. Incepusem s-o iau razna, faceam gesturi de care nu m-as fi simtit in stare inainte. Nici nu mai stiam daca sunt vie sau moarta, daca sunt treaza sau visez, daca am mancat sau daca am dormit, ori unde mi-am parcat masina acum cinci minute.

Da, ma indragosteam! Ce prostie! Ma indragosteam de un barbat care urma sa plece din viata mea pentru mult timp.

Adica, ma indragosteam degeaba, doar asa ca sa nu-mi mai consider existenta banala si liniara si, eventual, sa am ce povesti candva nepotilor. Ma indragosteam fara speranta, fara viitor. Bafta mea!

La cat noroc am avut in ultimul timp, tot era bine ca nu ma indragosteam de un barbat care urma sa moara. Ceea ce poate, pe termen lung, nu ar fi fost atat de rau, ca mortii nu mai scriu mesaje de dincolo si nu au nici casute de email. M-as fi linistit intr-un timp mai scurt, pe cand asa, o vom taragana mult si bine.

Daca m-ar vedea si el acum cum stau cu respiratia taiata, imobila si captiva in ganduri idioate, cu siguranta ca m-ar considera nebuna."