Nu scoate un sunet

Familia Benson pare a fi ca oricare alta. Malcolm si Harriet duc o viata monotona intr-un orasel din nord-vestul Angliei si nu le place sa fie deranjati. De ce?

Care este secretul bine pazit de zavoare si geamuri batute in cuie prin care nu intra lumina soarelui? Cei doi au o fiica. Daisy.

Care, insa, nu este fiica lor. si, alaturi de ea, mai apar doua fete. Ambele rapite de Malcolm, in urma unor planuri construite cu grija.

Poppy a fost rapita usor, fara ca parintii ei sa-si dea seama. In schimb Ellie si-a vazut parintii murind de mana acestuia. Intregul Departament de Investigatii Criminale le cauta.

Detectivul Nathan Cody, urmarit inca de o trauma din trecut, ajunge la ele din greseala, insa va reusi sa le salveze? Si va descoperi el motivul pentru care au fost rapite tocmai aceste fete? David Jackson seamana cu Harlan Coben, dar este mai bun.

- The Guardian Nu scoate un sunet redefineste romanul captivant. Si intorsatura de la final! Bravo!

- CHRIS WHITAKER Un thriller frumos construit, care 1-a facut pe copilul din mine sa se ascunda sub patura. Unul dintre cele mai bune thrillere de anul acesta. - CJ CARVER Fragment din cartea "Nu scoate un sunet" de David Jackson "Erau totusi momente cand credea ca ar fi trebuit sa aleaga o alta cariera.

Consilier, poate, sau psiholog. Ii placea sa afle ce se intampla in mintile oamenilor. De aceea trecuse cat mai repede de la politist in uniforma la Departamentul de Investigatii Criminale: i se parea ca detectivii au mult mai multe ocazii sa analizeze motivatiile criminalilor si efectele pe care crimele lor le au asupra victimelor.

Dar dezavantajul unei naturi atat de empatice era ca, uneori, gandurile altora ramaneau cu el mult prea mult timp. Chiar saptamana trecuta plansese. Fusese un caz de crima, urmat de sinucidere.

MITI-ul a fost chemat pentru ca, la inceput, parea o crima dubla. Se dovedise ca barbatul isi impuscase sotia in dormitorul lor si apoi isi luase viata in capul scarilor. Reculul il doborase, arma ramanand sus pe scari.

Pentru multi politisti, stabilirea faptelor ar fi fost suficienta. Barbatul isi ucisese sotia, dupa care se sinucisese. Caz inchis.

Nu mai era nimeni de arestat, nu erau piste de urmat. Totusi, Oxo trebuia sa afle motivele si cauzele. Avea nevoie sa inteleaga.

Si descoperise. Femeia tocmai aflase, inainte de Craciun, ca avea cancer in stadiu terminal. Sotul ei nu voia sa fie martorul declinului ei rapid si nici sa traiasca mai departe fara ea.

Asa ca pusese capat lucrurilor. In biletul gasit in cele din urma pe computerul lui, scria ca pur si simplu „stergea inca un episod de durere si mizerie dintr-o lume care putea fi scutita de asta". Oxo ii citise acel rand sotiei sale si plansera impreuna.

Se intreba daca vreunul dintre colegii sai plangea vreodata in astfel de situatii. Credea ca acesta ar putea fi unul dintre momentele emotionante. Daca exista ceva care putea declansa lacrimi, era ca victima sa fie un copil mic.

Asemenea cazuri se terminau aproape invariabil tragic."