Nu cred în sfârșitul lumii

Poate cea mai cunoscuta traducatoare din ultimii douazeci de ani, Antoaneta Ralian vorbeste cu dragoste despre carti pe care le-a redat in romana. Se gandeste daca nu cumva fictiunile la care a lucrat sunt mai reale, pentru ea, decat chiar viata ei. Cand vine vorba despre sine, incearca sa nu se puna deloc intr-o lumina favorabila.

Vrea sa ramana cu picioarele pe pamant. Potrivit educatiei conservatoare primite, ale carei urme le resimte si la o varsta inaintata, nu se iubeste mai deloc pe sine. Dar tocmai prin asta i-a cucerit Antoaneta Ralian pe toti cei care au cunoscut-o, direct sau prin traducerile ei.

Prima sectiune a cartii de fata aduna aproape toate textele ocazionale scrise de Antoaneta Ralian in ultimul deceniu de viata. In cea de-a doua sectiune, am pus laolalta, in ordine cronologica, sapte interviuri pe care traducatoarea le-a acordat, in perioada anilor 2002-2015, diverselor ziare, reviste si bloguri. Imi exprim speranta ca acest volum compozit, alaturi de numarul impresionant de traduceri, sa infirme temerea Antoanetei Ralian cum ca posteritatea ar avea o memorie scurta.- Marius Chivu Fragment din cartea "Nu cred in sfarsitul lumii" de Antoaneta Ralian "CA UN CIOB INFIPT IN FUNDUL SUFLETULUI Indragita prima colectie a „primei si primului" mi-a cerut cerut sa scriu despre „primul meu job".

De ce „job" si nu „slujba", „post" sau „serviciu"? Ma rog, suntem cu totii UEisti, multilingvisti, cultivati, xenofobi, cosmopoliti, trendysti, cool si, mai ales, an-tisnobi. Incontestabil.

De altfel, daca stau bine sa ma gandesc, cuvantul „slujba" iti aduce in nari miros de lumanari si de tamaie, „post" iti aduce in urechi ghioraieli de mate dintr-o zi lunga ca o zi de post, iar „serviciu" e ruda buna cu „servitute", „servil" si „mai serviti, va rog". Pe cand „job" nu-ti poate evoca decat jobenele de pe vremea lui Dickens. Dar, cand spui „job", spui, de fapt, „giob", si „giob" te duce spontan cu gandul la „ciob".

Ei bine, primul meu „giob" a fost taios si intepator ca un ciob infipt in fundul... sufletului. Asa cum am mai scris in repetate randuri, am copilarit si am facut liceul in oraselul patriarhalo-moldovenesc Roman.

Raspunsul meu invariabil la stereotipele intrebari de tipul „Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?" era: profesoara. Ca orice eleva de liceu provinciala, tocilara, am fost indragostita, pe rand, de profesoara de franceza, de cea de latina si de cea de filosofie. Voiam sa fiu si eu ca ele.

Dar destinul are vointa proprie si mana lunga. "