Note politice Vol.1: 1897-1915

Om de parada fara indoiala, aparentele au jucat pururea un rol covarsitor in conceptia de viata a lui Marghiloman. Intr-o tara in care se dispretuia imbracamintea barbateasca, Marghiloman purta vesmintelor sale o grija neobisnuita. Elegant si spilcuit, el se singulariza in taietura ingrijita a hainelor, prin forma favoritelor, ca si prin cadenta ritmica si oarecum afectata a gesturilor.

Era o figura unica in felul ei. Stia sa poarte capul sus, sa se stapaneasca in orice imprejurare si in fata oricarei adversitati, fara ca o singura trasatura a fetei sale imperturbabile sa-l tradeze vreodata. O concentrata apasare a limbii la coltul gurii si o imperceptibila inrosire a urechilor erau pentru initiati singurele manifestari exteme ale tulburarii sale sufletesti.

Intotdeauna multumit si voios, inainta in viata surazator si optimist. Si totusi, Marghiloman stia sa ia si lucrurile in serios, sa examineze o problema grava fara superficialitate, sa despice o situatie cu un ochi patrunzator si cu o constiiciozitate impinsa pana in cele mai mici amanunte, sa inlature aparentele fatadei, sa se coboare la realitatile permanente si vii. Mai mult, mostenise de la tatal sau, de la practicul si marele arendas Iancu Marghiloman, un real spirit gospodaresc.

La toate ministerele prin care a trecut a fost un bun, sarguincios si priceput administrator. Avea metoda in lucru, ordine in conducere, promptitudine in hotarari, putea aduce si a adus administratia statului, ca si in cea a Jockey Clubului, netagaduite servicii. Altii au zis - un om norocos, cu toate calitatile si cu toate cusururile inerente copiilor rasfatati ai soartei.

Iarasi, si da si nu. Netagaduit ca Alexandru Marghiloman a fost un privilegiat al soartei, natura l-a Inzestrat cu alese insusiri intelectuale, cu un stralucit si minunat talent oratoric, iar imprejurarile au facut din el un om bogat, unul din marii latifundiari ai Romaniei Mici. Dar daca este adevarat ca pana pe la 50 de ani totul i-a reusit, ca a cunoscut fericirea intima, onorurile publice, ascensiunea politica, succesele parlamentare, nu este mai putin adevarat ca de la acea varsta si pana la moarte viata lui nu a fost decat o lupta neiincetata, pe care a trebuit sa o poarte - si a purtat-o cu barbatie si cu o impresionanta tenacitate - impotriva unei necrutatoare adversitati.

Rand pe rand s-au naruit linistea lui sperantele lui politice, conceptiile lui despre rolul Romaniei in razboiul mondial, existenta partidului, credintele tineretii si perspectivele de viitor. Cu rare si fugitive eclipse, peste 20 de ani de infrangeri si deziluzii. Cunosc in istoria noastra politica putine destine mai patetice decat aceasta lupta intre o soarta nemiloasa si un om care pana pe pragul mormantului nu a vrut sa i se supuna.

Marghiloman a fost toate acestea, dar a fost totodata mai mult si mai putin. - I.G. DUCA - Amintiri politice Om de parada fara indoiala, aparentele au jucat pururea un rol covarsitor in conceptia de viata a lui Marghiloman.

Intr-o tara in care se dispretuia imbracamintea barbateasca, Marghiloman purta vesmintelor sale o grija neobisnuita. Elegant si spilcuit, el se singulariza in taietura ingrijita a hainelor, prin forma favoritelor, ca si prin cadenta ritmica si oarecum afectata a gesturilor. Era o figura unica in felul ei.

Stia sa poarte capul sus, sa se stapaneasca in orice imprejurare si in fata oricarei adversitati, fara ca o singura trasatura a fetei sale imperturbabile sa-l tradeze vreodata. O concentrata apasare a limbii la coltul gurii si o imperceptibila inrosire a urechilor erau pentru initiati singurele manifestari exteme ale tulburarii sale sufletesti. Intotdeauna multumit si voios, inainta in viata surazator si optimist.

Si totusi, Marghiloman stia sa ia si lucrurile in serios, sa examineze o problema grava fara superficialitate, sa despice o situatie cu un ochi patrunzator si cu o constiiciozitate impinsa pana in cele mai mici amanunte, sa inlature aparentele fatadei, sa se coboare la realitatile permanente si vii. Mai mult, mostenise de la tatal sau, de la practicul si marele arendas Iancu Marghiloman, un real spirit gospodaresc. La toate ministerele prin care a trecut a fost un bun, sarguincios si priceput administrator.

Avea metoda in lucru, ordine in conducere, promptitudine in hotarari, putea aduce si a adus administratia statului, ca si in cea a Jockey Clubului, netagaduite servicii. Altii au zis - un om norocos, cu toate calitatile si cu toate cusururile inerente copiilor rasfatati ai soartei. Iarasi, si da si nu.

Netagaduit ca Alexandru Marghiloman a fost un privilegiat al soartei, natura l-a Inzestrat cu alese insusiri intelectuale, cu un stralucit si minunat talent oratoric, iar imprejurarile au facut din el un om bogat, unul din marii latifundiari ai Romaniei Mici. Dar daca este adevarat ca pana pe la 50 de ani totul i-a reusit, ca a cunoscut fericirea intima, onorurile publice, ascensiunea politica, succesele parlamentare, nu este mai putin adevarat ca de la acea varsta si pana la moarte viata lui nu a fost decat o lupta neiincetata, pe care a trebuit sa o poarte - si a purtat-o cu barbatie si cu o impresionanta tenacitate - impotriva unei necrutatoare adversitati. Rand pe rand s-au naruit linistea lui sperantele lui politice, conceptiile lui despre rolul Romaniei in razboiul mondial, existenta partidului, credintele tineretii si perspectivele de viitor.

Cu rare si fugitive eclipse, peste 20 de ani de infrangeri si deziluzii. Cunosc in istoria noastra politica putine destine mai patetice decat aceasta lupta intre o soarta nemiloasa si un om care pana pe pragul mormantului nu a vrut sa i se supuna. Marghiloman a fost toate acestea, dar a fost totodata mai mult si mai putin.

- I.G. DUCA - Amintiri politice