Nesupusele Vol.2

Cine sunt Nesupusele? Cele cinci scriitoare De Basm ne aduc o suta de povesti care merita sa fie spuse copiilor. Despre modele feminine, despre valori, despre alegeri de viata, despre intrebari.

Cum sa ramai intr-un mediu care iti livreaza impecabile uniforme? Cum sa creezi armonii cand partitura lumii pare sa-si fi scuturat toate notele? Cum sa traiesti cu demnitate cand nu mai ai nimic?

Cum sa aduci poveste si lumina cand ti se iau toate cuvintele? Cum sa-ti spui adevarul cand nimeni nu e pregatit sa asculte? Si mai ales – cum sa-l asculti?

O suta de povesti despre femei remarcabile din Romania. De fapt, tot atatea rostiri raspicate: „Da, se poate“, „Da, acum si aici“, „Da, eu“. Pentru ca implinirea nu se masoara in cifre, ci in cuvinte de poveste: cat de mult crezi, cat de mult speri, cat de mult faci, cat de mult ai grija, cat de mult iubesti.

- Cristina Andone Fagment din cartea "Nesupusele, volumul 2": "Ana nu mai vazuse atatea pietre. Albe, gri, rosietice, verzui, negre. La ei in sat pamantul era bun, cum spuneau batranii.

Negru, roditor, fara prundis. Dar acum se se facea soseaua. Masinile duduiau in jurul unor mormane de pietris.

- Nu sunt pietre, sunt povesti, spunea Ana. Si insira niste oi albe. Apoi un lup cu blana lucioasa.

Si un catel rotofei, patat, care pazea toata povestea. Ana nu mai vazuse atatea carti. Rosietice, verzui, albe, gri, negre.

Acasa, prima ei carte fusese in clasa intai, la premiu: Alice in Tara Minunilor. Dar acum se facea biblioteca scolii. In magazie se aflau vrafuri de carti si mai era Ana, care nu s-ar fi lasat dusa cu orele.

- Nu sunt carti, sunt minuni, spunea ea. Inchidea ochii si vedea numaidecat Tara Minunilor: o casa cu multe carti, o gradina cu flori Ianga o padure, un catel patat. Ana nu mai vazuse atatea carti care asteptau sa fie salvate.

Era librar intr-un oras frumos, de munte. Abia cazuse comunismul, iar librariile se inchideau unele dupa altele, ca niste umbrele vechi, inutile. Sa nu-ti para rau sa pui lacatul, orice cladire e o gramada de pietre.

E doar o librarie, o consolau cunoscutii. - Nu, spunea Ana. Nu e o librarie, e un vis.

E Libris. Si nu e vorba despre pietre, ci despre oameni. Nu e vorba despre vrafuri de carti, ci despre povesti.

Ana are acum o casa mare cu multe carti pentru toti oamenii care vor sa citeasca. Mai are o gradina cu flori si un catel patat pe nume Gruia. Din fiecare calatorie se intoarce cu o piatra mica.

- Visati visele se implinesc! ne spune ea."