Nervi

"Nervii" lui Laurentiu-Ciprian Tudor sunt simpatici pentru ca iau foc din toate partile. Poezia lui devine un jurnal inspirat de toate sectoarele vietii. Cand simbolist exasperat de targul de provincie si catusele vietii de familie, cand ironist al bizareriilor comuniste, cand trubadur al frumusetii, poetul e viu si aproape.

Om inteligent, el nu lasa nervii sa-l faca de ras, dar nici nu-i musamalizeaza ca un academician scortos. Fiecare poem e o mini-poveste sau o constatare energica. Cum se poate deduce, Tudor nu erupe fericiri si nici jelanii, dar isi instruna atat de destept intristarile, incat textele lui devin, paradoxal, ironice.

Iar daca nu ai scapat nervii in criza, ai manuit frustrarile in luciditate captivanta. - Felix Nicolau Laurentiu-Ciprian Tudor Nascut la 27 septembrie 1973 in Brasov. Este sociolog, consilier educational, trainer si formator.

A aparut cu eseuri, interviuri si poezie in diferite cotidiane si reviste (Astra, Gazeta de Transilvania, Verso, Spatii culturale, Vatra veche, Q Magazine, Lumea credintei, Lumina, Caiete Silvane, Singur s.a.m.d.). A publicat pana acum cinci carti: Teama de cerc si fuga dupa aripi - poezie (Editura "Lux Libris" Brasov, 2003), Memoria clipei sarutate - 70 cupidopoeme - poezie (Editura "Lux Libris" Brasov, 2004), Apostolul verilor - poezie (Editura "Arania" Brasov, 2007), Adevarul are coaja tare - convorbiri cu scriitorul Daniel Dragan (Editura "Arania" Brasov, 2009) si Capul cu pasari - poezie (Editura "Arania" Brasov, 2012). Este vicepresedinte al Fundatiei Culturale "Arania" Brasov.

Din decembrie 2007 este initiatorul, impreuna cu poetul Adrian Munteanu, a unui grup de scriitori si artisti din Brasov denumit Grupul de litere-sunete-si-culori Caii verzi de pe pereti care organizeaza seri de poezie si evenimente culturale. Fragment din cartea "Nervi" de Laurentiu-Ciprian Tudor "ZIUA MEA in cana mea de cafea e o toamna maro intr-o zi de septembrie beau aceasta toamna ce mai stiu eu despre fericire?! ochii mei parca nu mai sunt camere cu lumina aprinsa intr-o zi de septembrie beau aceasta toamna din obisnuinta sa nu ma mai doara capul ma doare material prost, zice tatal meu si rade cu ras strain azi fac 37 de ani privesc in cafea si pescuiesc cu privirea de plumb of-uri ce mai stiu eu despre fericire?!

ochii mei parca nu mai sunt camere cu lumina aprinsa unde esti tu copile cu par luxuriant, negru? unde ochii tai intinzand pasarile pe aer? in cana mea de cafea e o toamna maro cu frunze gri, de hartie, lipite ridicol si cu multe elastice de care te tot impiedici caut in aceasta toamna intre doua sorbituri copilul acela"