Nebunul indian

Nebunul indian este al treilea volum semnat de Ovidiu Raul Vasiliu si marcheaza maturitatea lirica a tanarului poet iesean. Cartea contine peste 60 de poeme scrise in ultima perioada, autorul exersand cu succes diverse registre stilistice si prozodice, in versuri „sub a caror dexteritate formala se intrezareste ceea ce niciodata nu poate fi exprimat pana la capat” (Daniel Cristea-Enache). Despre autor Ovidiu Raul Vasiliu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din cadrul Universitatii „Al.I.

Cuza” din Iasi si un master in cadrul aceleiasi facultati. A mai publicat doua volume de versuri: Treizeci si cinci (2010) si Iluzii miscatoare (2011), ambele aparute sub egida Asociatiei Universul Prieteniei din Iasi. A fost inclus cu un grupaj de poeme in volumul Innuendo (2011), antologia Cenaclului „Junimea Noua”, si in revistele Timpul si Feed Back.

Fragmente din volum Dans (ne)schimbator Dansezi cu mine? Horele se nasc Dintr-un vartej ascuns, neschimbator… If you don’t mind, I just want you to ask: How many steps I need to know you more? Din hora am sa-ncerc sa te desprind Printr-un minut iesit din calendar, Cause, Miss, I don’t care about the wind – I’m blind because the dawn inside you are!

Tu ma citesti si fara sa te chem, Zambesti o clipa si ma lasi cand vrei… But do you know the land from where I am? I’m walking on a neverending way!… Dar fiindca dansul pare schimbator, I’ll never dance the way I danced before. Ochiul ascuns Imi este scris sa te iubesc de-a valma, Dar nu am flori sa-ti prind la cingatoare – Imagini rastignite ies in zare, De cand Pamantu-i masurat cu palma.

Un apofatic semn de intrebare Ma tot indeamna sa-i invat sudalma – Iubita mea, ce-i blanda moarte, calma, In care margelesti margaritare? Dar tu respiri ca stanele de piatra, Cand iti intorci privirea catre vatra Povesti ochioase-mpartasind cu zeii… Inelul meu iti lasa spatii vide Si-un ochi ascuns, in piatra, se deschide Desertului din Cana Galileii. O fata desculta O fata desculta-mi intra in iatac Fosnind pe covor a matase, In clipa in care, venindu-mi de hac, Mirarea parea sa ma lase.

Din talpile-i mici, secretele ei Durau biblioteci fara carte, Din minti luminate fara idei, Topite-n iubire ca-n moarte. O fata desculta, cu linistea sa, Veni lebadandu-mi lumina In clipa in care, pustiu si nu prea, Oceanu-mi atinse retina… Si numele cand, chemator, mi-l rosti, Dovada ca sunt sa-mi arate, Multimi de ecouri ce n-or conteni Urcau din abis nechemate.